• Emisiuni
  • Șef sub acoperire
  • Următorul Șef sub acoperire este Dragoș Muller, proprietarul unui lanț de saloane de înfrumusețare

Următorul Șef sub acoperire este Dragoș Muller, proprietarul unui lanț de saloane de înfrumusețare

Următorul Șef sub acoperire este Dragoș Muller, proprietarul unui lanț de saloane de înfrumusețare

Marți seară, de la 21,30, urmărim la PRO TV un nou episod al reality-show-ului Șef sub acoperire, care îl are în prim plan pe Dragoș Muller, proprietarul lanțului de saloane de înfrumusețare Magic.

Acesta va lucra deghizat alături de angajații companiei sale, sub identitatea unui șomer care încearcă să se angajeze. 

Lanțul de saloane de înfrumusețare Magic destinat exclusiv femeilor a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro. Cu 14 saloane proprii și două francize, compania are peste 400 de angajați, și a început în urmă cu mai mult de 12 ani, de la o mică afacere dezvoltată de un român. Totul a început cu un studio de bronzat, care apoi s-a dezvoltat într-un salon de înfrumusețare. În perioada pandemiei, business-ul a fost afectat, iar Dragoș Muller a decis să intre sub acoperire pentru a vedea cum funcționează lucrurile, ce își doresc clienții și pentru a găsi soluții viabile pentru afacerea sa. 

"Sunt norocos. Emisiunea este încă o dovadă că, indiferent de intensitatea cu care muncești, interesul pe care îl acorzi businessului tău, atunci când universul vrea să se alinieze pentru tine, așa se întâmplă. Observ că tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă a avut un rol în viața noastră - această emisiune, momentele dificile, poate chiar și pandemia. Pentru mine, experiența trăită la Șef sub acoperire a fost una revelatoare. M-a îmbogățit cu informații și trăiri de care aveam nevoie pentru a înțelege mai bine tot ecosistemul Magic.  M-am analizat pe mine mai în profunzime, mi-am dat seama că nu știu atât de multe pe cât credeam că știu. Am subestimat anumite fluxuri. Mi-am dat seama că nimic nu se întâmplă de la sine. Mulțumesc PRO TV pentru această ocazie, azi sunt mai bun ca ieri!", a declarat Dragoș Muller.

Telespectatorii emisiunii au parte de o mulțime de surprize la TV dar și în online. În fiecare săptămână, aceștia pot câștiga un premiu oferit de Șef sub acoperire și de protagoniștii emisiunii, în cadrul giveaway-ului săptămânal desfășurat pe pagina de Instagram a emisiunii. 

Oameni adevărați, povești surprinzătoare!
 

EXCLUSIV ONLINE - Suma de 12.000 lei i-a fost înmânată lui Fănel Neculai, imediat după ce a ieșit din biroul Corinei Popescu. Cum a reacționat

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Șef sub acoperire

Articole pentru emisiune Șef sub acoperire

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni