Magda este pregătită să meargă până la capăt pentru iubire, asumându-și orice sacrificiu. Însă, lui Bebe Măcelaru i se pregătește o surpriză de proporții, dincolo de orice și-ar fi putut imagina.
Dușmanii pe care îi credea de domeniul trecutului sunt pe cale să revină în viața sa, mai înverșunați ca niciodată. În seara aceasta, de la ora 23:30, episodul din TĂTUȚU’ va aduce o cursă contra cronometru de neratat.
„Mi-e drag de tine, Magdo. Mi-ai intrat la suflet, și pe sub piele mi-ai intrat”, se va destăinui Bebe Măcelaru iubitei sale într-un moment tandru. Magda va profita de ocazie și îl va întreba: „Mă, Bebe, dar tu ești mafiot? Sau cum se cheamă până la urmă că ești? De ce să nu le vorbim? Că m-ai văzut deja că nu plec orice-ar fi. Te iubesc, aicea sunt. Poți tu să fii și drac, că tot nu mă las dă tine. Zi, ești mafiot? Faci mult rău?”.
Însă, trecutul este pe urmele lui Bebe. „În această seară, Nelu Stavrositu, George Nițu zis Ciroză, Silviu Zbârcea și cu Gyuri Szabo au evadat din Penitenciarul Rahova. În situațiile astea, primele 24 ore sunt vitale. Dacă nu-i prindem acum, șansele să-i prindem după sunt foarte mici”, își va informa comisarul Costoiu brigada, determinat să nu-i lase pe infractori să-i scape.
Stavrositu va evada din închisoare cu un plan clar și nu va lăsa nimic să-i stea cale. „Dacă nu mergem în noaptea asta peste Măcelaru, mă duc singur!”, îi va anunța el pe cei alături de care a scăpat de după gratii.
Dacă vor reuși ei să își ducă planul până la capăt sau dacă brigada comisarului Costoiu îi va prinde înainte, rămâne de văzut într-un nou episod plin de adrenalină, în seara aceasta de la ora 23:30 la PRO TV. TĂTUȚU’ poate fi urmărit cu o săptămână în avans pe VOYO.
TĂTUȚU’ – Loialitatea se plătește!
FOTO: PRO TV