În seara aceasta, un nou episod din TĂTUȚU’ va putea fi urmărit la PRO TV de la ora 21:30. Ovidel Stavrositu își pune la punct planul de răzbunare, afacerea lui Măcelaru cu tutun ia amploare, iar Ciroză va primi o vizită importantă.
După ce rivalii săi, Nelu Stavrositu și Ciroză, au ajuns în spatele gratiilor, pare că pentru Bebe Măcelaru și oamenii lui cerul este limita și nimic nu le mai poate sta în cale. Afacerea lor cu trafic de tutun decurge fără probleme, iar totul pare că se desfășoară conform planului. Însă, umbrele trecutului sunt pe urmele lor. Ovidel Stavrositu, care a pierdut tot ce avea mai de preț, prins fără voia lui în confruntarea dură dintre tatăl său și Măcelaru, va face tot ce-i stă în putință pentru a se răzbuna. Tânărul își va găsi aliați, cărora le va cere direct: „Să-l omorâți pe unul Bebe Măcelaru”.
Parcă presimțind că cineva îl pândește din umbră, Tătuțu’ este totuși agitat, în ciuda perioadei liniștite de care are parte, și îi va explica Magdei: „Se leagă cercul. Când se leagă cercul, se strânge lațul. Dumnezeu îți dă în părți egale: îți dă și câștig, dar și pierdere. Acu’ a venit partea bună, trebuie să mă pregătesc și de cealalantă”.
În penitenciar, Ciroză va primi o vizită din partea surorii sale, căreia i se va confesa: „Sunt la pușcărie, aia e! Frații lu’ ăia de i-am omorât sunt pe-aici, Stavrositu... Nu scap! Aia e...”. Însă, Garoafa îl va încuraja, spunându-i: „Ți-am întins cărțile înainte să viu: scapi!”.
Pentru a afla dacă premoniția Garoafei este corectă, cum va evolua planul lui Ovidel și ce îl așteaptă pe Bebe Măcelaru, nu ratați în seara aceasta, de la ora 21:30, un nou episod din TĂTUȚU’ la PRO TV. Pe VOYO episoadele sunt disponibile cu o săptămână în avans.
TĂTUȚU’ – Loialitatea se plătește!
FOTO: PROTV