Ana-Maria Mărgean, câștigătoarea „Românii au talent” 2021, a pășit pe scena „Vocea României” și i-a cucerit complet pe antrenori!
Gallery
Vocea sa a propulsat-o mereu pe primele locuri, iar acum vrea să demonstreze întregii lumi că poate și mai mult! Pe scena de la Vocea României a făcut un show incendiar și a ridicat publicul în picioare, iar pe antrenori i-a lăsat cu gura căscată!
„Doamne, ce frumos cânți! Acum ai 16 ani. Wow! Ea este ventriloc și cânta cu păpușa în duet. A fost senzație”, a spus Smiley, care a întrebat-o mai apoi de ce s-a hotărât să vină la Vocea României.
„De fapt, pasiunea mea este muzica și urmăresc emisiunea de foarte mult timp. Pot spune că m-a format ca artist și a fost sursa mea de inspirație”, a spus Ana-Maria.
„Ești un talent remarcabil. Acum o vedem pe Ana-Maria Mărgean. Nu o păpușă, ci ești tu: cu vocea ta, cu personalitatea ta. La noi în echipă este o bucurie”, a spus Horia Brenciu.
Pasiunea pentru muzică a încolțit în sufletul tinerei încă din primii ani de viață. În drumurile cu mașina, obișnuia să imite vocile artiștilor de la radio, iar părinții, observând talentul ei, au decis să o înscrie la cursuri de canto. A fost dragoste la prima notă. De atunci, muzica a devenit centrul universului ei.
Susținută necondiționat de familie, Ana-Maria își urmează visul cu o determinare rară. Tatăl lucrează în construcții, mama este casnică, iar ea, cea mai mare dintre trei frați, își asumă cu bucurie rolul de soră mai mare, ajutându-i pe cei mici cu temele și sfaturile de zi cu zi.
La doar 11 ani, a cucerit inimile românilor și trofeul emisiunii „Românii au Talent”, în sezonul 11. Coincidență sau destin, cifra 11 pare să-i poarte noroc: a fost a 11-a concurentă, în sezonul 11, la vârsta de 11 ani. Trei ani mai târziu, la 14 ani, a urcat pe scena internațională și a obținut locul 4 la „America’s Got Talent: All Stars”. Momentul culminant a fost întâlnirea cu idolul ei, Terry Fator, alături de care a performat în finală, o experiență care i-a confirmat că este un artist autentic.
Deși publicul o asociază încă cu imaginea „fetiței ventriloc”, Ana-Maria își dorește să fie recunoscută mai ales pentru vocea sa. A evoluat artistic, a participat la numeroase proiecte și evenimente, și a jucat rolul principal în piesa „Hai-Hui printre stele”, scrisă de Salex Iatma. În Olanda, a impresionat publicul la „Ranking the Talent”, câștigând simpatia spectatorilor.
Astăzi, Ana-Maria studiază la Liceul de Muzică „George Enescu”, instituția pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Se dedică complet formării sale ca artist complex, adăugând dansul și actoria în pregătirea sa. Idolul ei este Beyoncé, iar „Vocea României” reprezintă proiectul visurilor din copilărie.
Vezi momentul integral în materialul VIDEO de mai sus!
Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.