Corina Popa ne spune la Vorbește lumea când se folosește virgula în limba română

1. Când vă prezentați și folosiți o apoziție: „Sunt Ioana, fiica doamnei Maria Popescu”. Nu întâmplător, punem virgulă și înaintea apozemelor (cuvintele care introduc apoziția): „adică”, „și anume”, „respectiv”.
2. După formula de adresare prin care începeți un mesaj sau un e-mail: „Dragă Ioana, ...”, „Stimată doamnă profesoară, ...”.
3. Între formula finală și semnătura dvs.: „Cu drag, Maria”, „Cu respect, Ion”.
4. Când adresați o rugăminte, o solicitare și folosiți o construcție incidentă: „Dă-mi cartea, te rog”. În acest context, „te rog” este o construcție incidentă, o explicație suplimentară cu privire la cele enunțate.
5. Când aveți de făcut o alegere și folosiți corelativele: „sau…, sau”, „fie…, fie”, „ori..., ori”: „Fie mergem la mare, fie mergem la munte”.
6. Înainte de „așadar”, „deci”, când exprimați concluzia unui raționament: „N-am înțeles, deci mai explică o dată!”.
7. Când acceptați sau refuzați o propunere și folosiți adverbele de afirmație și de negație „da”, „nu”, „ba da”: „Da, vin!”, „Nu, nu ajung!”.
8. După un verb la gerunziu (îl recunoașteți după sufixul „-ând” sau „-ind”) aflat la începutul enunțului: „Studiind, am înțeles mai bine cum folosesc virgula”.
9. După conjuncția adversativă „or” (sinonimă cu „însă” și diferită de „ori” sinonimă cu „sau”): „I-am explicat. Or, n-a înțeles.”
10. Între elementele corelative din structura „atât..., cât și”: „Iubesc atât gramatica, cât și matematica”.