• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Angela Rusu, la un pas de tragedie: tumoarea descoperită i-ar fi adus metastaze în doar câteva luni: "Medicii mi-au spus..."

Angela Rusu, la un pas de tragedie: tumoarea descoperită i-ar fi adus metastaze în doar câteva luni: "Medicii mi-au spus..."

Angela Rusu a participat la„Vorbește lumea” la rubrica Superbolul Curiozităților, unde a împărtășit cele mai intime și emoționante povești din viața sa.

Gallery

​Artista a vorbit cu sinceritate despre carieră, familie, iubire, dar și despre lupta cu problemele de sănătate.

Încă de la început, cântăreața a mărturisit cât de mult înseamnă pentru ea piesa al cărei refren spune: „Banii-s doar niște hârtii, n-ai nimic de n-ai copii”. Melodia îi amintește de fetele sale și o emoționează de fiecare dată când o interpretează pe scenă.

Angela a deschis și capitolul dedicat familiei, vorbind despre soțul ei, Marius, care îi este nu doar partener de viață, ci și sprijin în carieră. Ea a povestit că și-a dorit mereu un bărbat care să îi accepte profesia și copiii, iar alături de el a reușit să își împlinească acest vis.

Artista a dezvăluit și provocările prin care a trecut pentru a deveni mamă din nou. După patru fertilizări in vitro și tratamente extrem de dificile, a adus-o pe lume pe Maria Anais, cea mai mică dintre fiicele sale.

„E altceva să ai copil la 47 de ani, când ești deja bunică. Dar ea este bucuria mea cea mai mare”, a spus artista, cu lacrimi în ochi.

Tot în cadrul rubricii, Angela Rusu a rememorat și cel mai greu moment din viața ei: descoperirea unei tumori la rinichi. Diagnosticul inițial indica un risc de cancer, iar medicii i-au spus că trebuie să se opereze de urgență. Sprijinul soțului său a fost esențial – el a convins-o să își facă analizele care, în final, i-au salvat viața.

„Dacă nu descopeream la timp, în câteva luni tumora ar fi putut metastaza. Am simțit atunci că Dumnezeu face minuni prin oamenii din jurul meu”, a mărturisit artista.

Apoi am trecut printr-un moment greu: am descoperit o tumoare la rinichiul drept. Din fericire, nu era cancer și nu am avut nevoie de chimioterapie, dar medicii mi-au spus să renunț la antidepresive – luam 10 pastile pe zi. Înainte de operație mi s-a spus că există un risc de 85% să fie cancer și trebuia să mă operez imediat. Era vorba de zile, nu de luni. Știam că trebuie să lupt pentru Maria, pentru că ea e mică, iar fetele celelalte sunt mari. M-am luptat și mă lupt în continuare pentru ea și pentru toată familia mea.

L-am simțit pe Dumnezeu aproape atunci când am avut cea mai mare nevoie. Anul trecut, Dumnezeu a lucrat prin Marius. El m-a dus, aproape cu forța, să îmi fac analize. Eu nu voiam deloc, dar el mergea anual și mi-a spus: „Hai și tu cu mine la Cluj”. Am refuzat, nu voiam să mă trezesc la 6 dimineața, dar până la urmă m-a convins. Acolo, după ecografie, am aflat diagnosticul. Nu aveam niciun simptom, nu mă durea nimic. Medicii mi-au spus că, dacă nu descopeream atunci tumoarea, în 4-5 luni ar fi făcut metastaze.

VEZI VIDEO ATAȘAT VORBEȘTE LUMEA

FOTO: INSTAGRAM 

Share

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni