• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • (P) HOSPICE Casa Speranței construiește primul spital din România dedicat exclusiv copiilor cu boli incurabile. Cum putem ajuta toți 20 de lei pe lună pot aduce speranță unui copil cu boală incurabilă

(P) HOSPICE Casa Speranței construiește primul spital din România dedicat exclusiv copiilor cu boli incurabile. Cum putem ajuta toți 20 de lei pe lună pot aduce speranță unui copil cu boală incurabilă

Mirela Nemțanu, director executiv al fundației HOSPICE Casa Speranței, a fost invitată la emisiunea Vorbește Lumea, unde a prezentat cel mai nou proiect al organizației: ridicarea primului spital din România destinat exclusiv copiilor cu boli grave și terminale.

HOSPICE Casa Speranței, cea mai mare fundație de îngrijire paliativă din țară, cu o experiență de peste 30 de ani, oferă gratuit sprijin medical, psihologic, social și spiritual pacienților și familiilor lor. Pentru copiii diagnosticați cu boli incurabile, aceste servicii înseamnă alinarea duerilor, suport emoțional pentru părinți și posibilitatea de a trăi cu demnitate.

Mirela Nemțanu, director executiv al fundației HOSPICE Casa Speranței: Trebuie să menționez că facem asta de 33 de ani, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Suntem, la ora actuală, cea mai mare fundație din România dedicată îngrijirii paliative și, de altfel, singurii care oferim toate aceste servicii absolut necesare.

Mirela Nemțanu, director executiv al fundației HOSPICE Casa Speranței: Trebuie să înțelegem cu toții că o boală incurabilă poate apărea oricând și poate lovi pe oricine, indiferent de vârstă, condiție socială sau experiență. În astfel de cazuri, începe o luptă continuă a pacientului pentru viața lui. Dar când vorbim de un copil, lupta e și mai grea și mai complicată. De aceea, e nevoie de îngrijire paliativă care să susțină atât copilul, cât și părintele.

Mirela Nemțanu, director executiv al fundației HOSPICE Casa Speranței: Părinții aflați în astfel de situații sunt niște eroi, dar nu sunt specialiști și au nevoie de ajutor. Noi intervenim și îi instruim cum să acorde tratamentul copilului, le oferim medicamente, perioade de respiro, consiliere psihologică. E esențial ca mama și tatăl să reziste și să fie acolo pentru copil. Dacă ar fi să rezum, aș spune că îngrijirea paliativă oferă o viață cu mai puține dureri, speranță, poate un zâmbet — dar cu siguranță demnitate.

În prezent, fundația dispune de două centre dedicate celor mici: unul la Brașov, unde sunt disponibile internări, servicii ambulatorii, centru de zi, îngrijire la domiciliu și programe educaționale, și unul la Adunații Copăceni, inaugurat în 2018, unde se asigură îngrijire la domiciliu, policlinică și activități terapeutice și educaționale în centrul de zi.

Mirela Nemțanu, director executiv al fundației HOSPICE Casa Speranței:  Noi, la HOSPICE, oferim gratuit toate serviciile de care un copil și familia lui au nevoie. Pentru copii avem două centre: unul la Brașov, unde oferim internare pe secția de pediatrie, îngrijire la domiciliu, centru de zi, policlinică, servicii ambulatorii, suport social, psihologic, spiritual, kinetoterapie, educațional și pentru părinți. Mai avem și un centru lângă București, la Adunații Copăceni. Cred că tu ai fost odată la noi acolo, mai demult.

Toate serviciile sunt gratuite și posibile doar datorită donațiilor și sponsorizărilor. În acest an, OMV Petrom acoperă integral costurile programelor pentru copii, ceea ce permite echipei să se concentreze pe noul proiect: construirea unui spital dedicat exclusiv micilor pacienți aflați în stadii avansate de boală.

Oricine poate contribui la realizarea acestui vis. Printr-un simplu SMS la 8864, cu textul „TIMP”, se donează automat 4 euro pe lună - echivalentul a 20 de lei. Fiecare mesaj ajută la construirea spitalului și la oferirea unei vieți mai bune copiilor și familiilor lor. De asemenea, cei care vor să se implice activ pot participa la Maratonul Bucureștiului din octombrie, unde fondurile strânse prin alergare vor fi direcționate integral către acest proiect.

Mirela Nemțanu, director executiv al fundației HOSPICE Casa Speranței: E foarte simplu: un SMS la 8864 cu mesajul „TIMP” înseamnă 4 euro donați pentru noi. Sau îi invit pe toți să intre pe rețelele noastre sociale, HOSPICE Casa Speranței. Mai există și o variantă mai frumoasă și mai interactivă: în octombrie avem Maratonul Bucureștiului și căutăm alergători în echipa noastră. Am chiar misiunea să te conving să alergi din nou pentru noi!

HOSPICE Casa Speranței are deja peste 300 de specialiști și o rețea solidă de voluntari, dar viitorul spital va însemna și mai multe locuri pentru internare, acces rapid la tratamente și sprijin permanent pentru părinți.

Un SMS, o donație sau un pas alergat pot schimba destine. Trimite chiar acum mesaj la 8864 cu textul „TIMP” și alătură-te celor care construiesc primul spital de îngrijire paliativă pediatrică din România.

 

Share

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni