• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Toamna ne surprinde din nou: temperaturi neașteptate în următoarele zile! Ce anunță specialiștii

Toamna ne surprinde din nou: temperaturi neașteptate în următoarele zile! Ce anunță specialiștii

După o dimineață rece, din data de 20 octombrie, cu valori negative în unele regiuni, vremea din România intră într-un proces ușor de încălzire.

Meteorologul de serviciu Meda Andrei anunță la Vorbește lumea că în următoarele zile vom avea parte de o perioadă de stabilitate atmosferică și de temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru a doua jumătate a lunii octombrie.

Pe parcursul zilei de astăzi, cerul va fi mai mult senin în cea mai mare parte a țării, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile me se vor încadra, în general, între 11 și 17 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sud, în special în București și în zonele învecinate, unde mercurul din termometre va urca până la 15–16 grade.

În zilele următoare, valorile termice vor continua să crească. Până joi, maximele vor ajunge treptat la 20–23 de grade, ceea ce înseamnă o vreme mai caldă decât media climatologică a perioadei. Începând de vineri, însă, se va simți o ușoară răcire, mai accentuată în jumătatea de nord a țării, unde temperaturile vor coborî spre valorile normale pentru finalul lunii octombrie.

Până la mijlocul săptămânii, adică până joi, vremea va fi bună, cu temperaturi tot mai ridicate. La început, maximele vor fi cuprinse între 13 și 20 de grade, apoi între 16 și 23 de grade — așadar, o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă.
De vineri, însă, temperaturile vor începe să scadă, mai ales în jumătatea de nord a țării. Vor coborî ușor și în sud, dar se vor apropia de valorile normale pentru data din calendar.
În privința ploilor — bănuiesc că și acestea vă interesează — ele își vor face apariția joi, în partea de vest a țării. Apoi, vineri, sâmbătă și duminică ar putea apărea în aproape toate regiunile, dar, deocamdată, se anunță a fi slabe cantitativ și destul de trecătoare.

Deși temperaturile vor varia ușor, vremea se va menține stabilă în prima parte a săptămânii. Primele ploi își vor face apariția de joi, mai întâi în vestul țării, urmând ca vineri, sâmbătă și duminică să se extindă și în restul regiunilor. Totuși, precipitațiile vor fi slabe cantitativ și de scurtă durată, fără a crea disconfort major.

Chiar dacă diminețile rămân reci, cu temperaturi negative în depresiunile din estul Transilvaniei, în ansamblu, România se bucură de o perioadă blândă și plăcută de toamnă, ideală pentru activități în aer liber.

VEZI VIDEO ATAȘAT 

FOTO:PROTV 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni