• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Daniela Șendrea, nevinovată în Trădătorii, dar aliată cu ultima Trădătoare: dezvăluiri exclusive din culisele show-ului pe care nu le-ai văzut la TV

Daniela Șendrea, nevinovată în Trădătorii, dar aliată cu ultima Trădătoare: dezvăluiri exclusive din culisele show-ului pe care nu le-ai văzut la TV

Daniela Șendrea, una dintre cele mai vizibile și  vocale concurente din sezonul actual al reality show-ului Trădătorii, a fost invitată la Vorbește lumea, unde a vorbit deschis despre parcursul ei din competiție, despre prieteniile formate în castel, dar și despre modul în care și-a folosit intuiția și cunoștințele de psihonumerologie în joc.

Gallery

VEZI VIDEO ATAȘAT

Încă din primele episoade, Daniela s-a remarcat prin energia ei, prin implicare și prin spiritul puternic. Spune că nu s-a așteptat nicio clipă să ajungă până în finală și că era convinsă că va fi eliminată mai devreme. Parcursul ei neașteptat a surprins-o, mai ales în momentele în care se întreba cum de ceilalți jucători continuă să o păstreze în competiție, mai ales după ieșirea Alexei.

Daniela recunoaște că apropierea de anumite persoane a contat mult în evoluția ei, dar și în modul în care ceilalți au perceput-o. Relația strânsă cu Ines, formată natural încă din primele zile, a fost una dintre cele mai importante în joc. Evident, nu bănuia absolut deloc că Ines a devenit Trădătoare la un moment dat și că asta a ajutat-o într-un fel. 

Daniela Șendrea: Să știi că eu nu m-am așteptat să ajung în finală. Eram sigură că, după ce a ieșit Alexa, la micul dejun mă întrebam: «Dar ce fac eu aici? De ce mă lasă ăștia în joc?» Acum, privind și noi episoadele, văzând cât de apropiate eram eu și Ines - și suntem și acum - îmi dau seama că, pentru că încă nu simțeam eu că este ea Trădătoare, m-a tras și ea în finală. A fost și un scut pentru ea, dar probabil nici nu voia să mă elimine… nu știu.

VEZI VIDEO ATAȘAT

Experiența Trădătorii nu a fost deloc una ușoară. Concurenții au stat izolați într-un castel, fără să știe în cine pot avea încredere. Daniela spune că presiunea psihologică este mult mai mare decât își imaginează telespectatorii: necunoscuți transformați în aliați sau adversari, priviri care pot ascunde adevăruri sau minciuni, emoții trăite la intensitate maximă.

Recunoaște că jocul te duce rapid în zona de paranoia, iar fiecare privire, reacție sau gest devine o piesă într-un puzzle greu de descifrat. Deși la început atmosfera era prietenoasă, odată cu eliminările, suspiciunea se instala treptat între toți concurenții.

De ce nu ar fi acceptat niciodată rolul de Trădător

Daniela s-a declarat fericită că a fost nevinovată de la început până la final. Explică faptul că rolul de trădător nu i s-ar fi potrivit, pentru că nu ar fi putut să mintă și să manipuleze credibil. Crede că ar fi fost descoperită repede și că poziția ar fi contrazis modul în care se definește în viața de zi cu zi.

Cu toate acestea, recunoaște că jocul este un rol în sine și că fiecare concurent, indiferent de poziție, ar trebui să ducă acel rol până la capăt. Totuși, integritatea personală i-ar fi făcut dificilă asumarea unei astfel de misiuni.

Prieteniile formate în competiție

Deși Trădătorii este un joc construit pe suspiciune, Daniela a reușit să lege prietenii autentice. S-a apropiat rapid de Maria, cu care a simțit o conexiune imediată, dar și de Ines, Johnny și Ilaria. Atmosfera din castel, deși încărcată, a favorizat și momente reale de sprijin, vulnerabilitate și loialitate.

Intuiție și psihonumerologie: un avantaj în joc

Psihonumerolog în viața de zi cu zi, Daniela spune că anumite elemente din acest domeniu au ajutat-o să observe rapid trăsături și tipare. 

Ea afirmă că încă din prima zi a simțit cine ar putea fi trădătorii inițiali și că instinctul i-a confirmat în mare parte bănuielile.

Privind spre viitor: ce aduce anul 2026 în viziunea Danielei Șendrea

Invitată să facă o scurtă analiză numerologică, Daniela spune că anul 2025, aflat sub influența unui ciclu de încheiere, a adus pentru mulți provocări și situații dificile. Pentru 2026, însă, vede o perioadă de noi începuturi, transformare digitală și deschidere către schimbare. Încurajează oamenii să accepte oportunitățile care vin și să lase în urmă ceea ce nu le mai servește.

VEZI VIDEO ATAȘAT

FOTO: PROTV

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni