Alina Dincă, cadou emoționant pentru tatăl ei de Crăciun. Artista lansează primul ei colind “Seara de Crăciun”

Alina Dincă, cadou emoționant pentru tatăl ei de Crăciun. Artista lansează primul ei colind  Seara de Crăciun
Citeste mai mult despre: Alina Dinca, Craciun,
Data: 06 Decembrie 2019
Mai sunt câteva zile până la Crăciun, iar emoția acestor sărbători a pus stăpânire pe fiecare dintre noi. 

În perioada aceasta, cu toții devenim mai sensibili, iar gândurile noastre se îndreaptă către aceia pe care îi iubim. La fel s-a întâmplat și în cazul artistei Alina Dincă, ce ne colindă cu o piesa dedicată tatălui ei, “Seara de Crăciun”.

„Idea piesei a pornit acum 2 ani plecând în vacanță de sărbători în zona Borsec, iar in magia acelor zile ne-am apucat să punem cap la cap idei și să concretizam o linie melodică, dându-ne seama destul de repede că ne îndreptăm spre un colind. Atât versurile, cât și linia melodica sunt scrise de mine, alături de producătorul piesei, Alex Lupu. Fiecare dintre noi ne luăm zborul din casa părintească la un moment dat, dar mereu vom rămâne copii în ochii părinților noștri. În momentul în care am scris versurile, m-am gândit la ei și la momentele în care ne întoarcem acasă, dar și la momentul despărțirii când îi privim cum stau în poartă și ne fac cu mâna când ieșim de pe strada copilăriei. Cred că e un mare gol în sufletul tuturor atunci când plecăm, dar și o mare bucurie atunci când ne întoarcem acasă de sărbători.”

Videoclipului colindului „Seara de Crăciun” au avut loc într-un cadru de sărbătoare, fiind filmat one shot pentru a transmite cat mai bine mesajul piesei. Clipul poartă semnătura artistului Criss Blaziny. Productia a fost realizata de catre Alexandru George Lupu la ADAPT.INK SOUND, iar pentru mix-master este responsabil Alexandru Truta. 

„Atât prin versuri, dar şi cu ajutorul decorului am reușit să concretizăm în imagini viziunea pe care o aveam asupra videoclipului. Familia este cel mai frumos lucru din lume. Eu l-am pierdut pe tatal meu in urma cu 10 ani, iar piesa ii este dedicata. Sper ca versurile mele, energia și starea pe care o transmite piesa să emoționeze inimi, să stârnească bucurie și să strângă cât mai multe familii acasă de Crăciun.”

Alina Dincă a devenit cunoscută  publicului larg in urma aparițiilor la show-uri de televiziune precum “Românii au talent”, „Vocea României” unde artista este mana dreapta a lui Smiley, dar și în show-ul muzical „Cântă acum cu mine” unde aceasta s-a aflat în ipostaza de jurat. De-a lungul anilor, artista cu voce de catifea, a demonstrat că are un timbru unic și și-a croit treptat drum în industria muzicală. În prezent, Alina cântă alături de trupa sa Stereo Boulevard și pregătește deja următoarele single-uri cu care ne va surprinde în cel mai scurt timp.




Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO