Natalia Gordienko, despre maternitate și succes: ”Vreau ca fiul meu să rămână cu imaginea unei mame care a fost mereu lângă el”

Natalia Gordienko, despre maternitate și succes:  Vreau ca fiul meu să rămână cu imaginea unei mame care a fost mereu lângă el
Citeste mai mult despre: Natalia Gordienko, Eurovision, muzica, vedete,
Autor: Diana Oprea
Data publicarii: 10 Mai 2021
Data actualizare: 10 Mai 2021
Natalia Gordienko va reprezenta anul acesta Republica Moldova la Eurovision, competiție la care a participat și în 2006 cu Arsenium. Frumoasă, rafinată, dar și discretă, Natalia vorbește destul de rar despre familia sa. În următorul interviu, artista a oferit câteva mărturisiri despre viața ei de mămică. 

Vei urca pe scena de la Eurovision pentru a doua oară. Ce sentimente te copleșesc. Mai ai emoții?

Daaaaa, am cele mai mari emoții. Eu cred că emoțiile sunt specifice oricărui artist, iar lipsa lor ar însemna o mare nefericire. Am emoții, dar eu mereu le consider constructive, ele mă ajută să dau tot ce-i mai bun pe scenă.

Cum este Natalia Gordienko dincolo de scenă, în calitate de mămică, spre exemplu.

Este caldă, răbdătoare, iubitoare. Este cea mai bună versiune a mea. Iubesc să fiu mamă și vreau ca fiul meu să rămână cu imaginea mea așa, a unei mame care a fost mereu lângă el, cu susținere și iubire necondiționată.

Cum l-ai descrie pe fiul tău Christian?

Oh, ai atins un punct sensibil. Christian este puterea, lumina și soarele meu. S-ar putea să sune siropos, dar el este totul pentru mine.


În momentele grele din viața, cine te-a sprijit cel mai mult?

Bunica mea este sprijinul meu dintotdeauna, și cu precădere după pierderea mamei, ea a fost acolo să mă îmbărbăteze. O iubesc foarte mult, cu atât mai mult cu cât este și cel mai mare critic al meu.

Te consideri o femeie de succes? Care crezi că sunt atuurile tale, care te-au ajutat mereu?

Eu pun egal între succes și împlinire, iar dacă este să o iau așa, atunci, da, cred că am succes. Însă, tot acest succes înseamnă, la rândul său, multă muncă, foarte multă dăruire, pasiune. M-au ajutat enorm aceste lucruri, pentru că fără o rigurozitate, nu poți ajunge la rezultate. 

Dacă n-ai fi fost cântăreață, ce altă profesie ți-ar fi plăcut?

Cânt de la cinci ani și îmi place atât de mult acest domeniu, scena, muzica, oamenii, încât nu cred că aș putea avea o altă profesie. 

Ce mesaj vrei să le transmiți românilor, înainte de competiția de la Rotterdam?

Că abia aștept să ne revedem la concerte, la evenimente, iar dacă mă plac, să mă voteze la Eurovision. Iubesc România, și asta nu doar se spune, se simte! 

 

Sursă foto: Facebook/ Instagram: natalitsa

Vezi și: Secretele celor mai populari TikTok-eri


 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies