Viviana Sposub a profitat din plin de minivacanța de 1 Mai și s-a distrat așa cum se cuvine pe litoralul românesc. Cu cine a petrecut până în zori?
Gallery
Viviana Sposub și George Burcea au format un cuplu timp de câțiva ani. Povestea lor de iubire a fost cu suișuri și coborâșuri, s-au despărțit de mai multe ori, dar de fiecare dată au ajuns să își mai dea o șansă. De data asta, relația lor s-ar fi încheiat de tot. Fosta vedetă TV nu pare să sufere deloc, ba chiar se distrează din plin de când este o femeie liberă și fără obligații.
Viviana Sposub a fost nelipsită de pe litoral în minivacanța de 1 mai. În seara de 2 mai, vedeta, alături de sora ei și de încă o prietenă, s-a distrat într-un club de la malul mării. Imaginile au fost încărcate chiar de Viviana Sposub pe o rețea de socializare. VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
Viviana Sposub a fost cea care a dezvăluit că relația cu George Burcea s-a încheiat. Cei doi au fost împreună mai bine de patru ani.
„De mai bine de jumătate de an, eu și George ne-am despărțit. Nu am vorbit despre acest lucru până acum, pentru a ne da timp să ne așezăm emoțiile și să trecem prin această perioadă departe de ochii publicului. După ce am reflectat mult, am simțit că e momentul să împărtășesc cu voi această etapă din viața mea. Fiecare experiență ne învață ceva important și sunt recunoscătoare pentru lecțiile învățate. În acest moment mă concentrez pe dezvoltarea mea și pe toate proiectele frumoase la care lucrez. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru continuu!”, a fost mesajul postat de Viviana Sposub.
Citește și:
Sursă foto: Instagram