
Jennifer Lopez a transformat scena World Pride Music Festival într-un adevărat podium al excentricității, cu un spectacol plin de energie și costume care au stârnit controverse. În vârstă de 55 de ani, artista a fost aplaudată pentru curaj și siluetă, dar și criticată de cei care i-au considerat ținutele prea îndrăznețe sau „disperate”.
Vedeta a urcat pe scenă într-un adevărat maraton stilistic, schimbând nu mai puțin de cinci ținute. Momentul cel mai comentat a fost apariția în costum format din sutien strălucitor și tanga, completat de cizme peste genunchi, care i-au pus în evidență abdomenul tonifiat și celebrul posterior. Costumul, semnat de The Blonds, a fost decorat cu cristale și avea un croi extrem de îndrăzneț, tipic pentru stilul J.Lo.
Printre celelalte ținute s-au numărat un body argintiu cu decolteu adânc și tăieturi îndrăznețe, o rochie aurie cu mâneci în formă de pânză de păianjen – un tribut vizual pentru rolul din noul său film, Kiss of the Spider Woman – și un costum acoperit de flăcări, purtat în timpul colaborării cu Gay Men’s Chorus din Washington, DC.
Gallery
Fanii au reacționat intens pe rețelele sociale. Unii au scris entuziasmați: „Ce femeie de 55 de ani arată așa!? J.Lo este fabuloasă!”, în timp ce alții au fost mai puțin impresionați: „Care e rostul să apari așa, când ai atâta talent? De ce tot trebuie să șochezi?”
Sursa: Profimedia
Video AICI.
Dincolo de spectacolul din lumina reflectoarelor, Jennifer Lopez se bucură și de aprecieri pentru noul său film, Kiss of the Spider Woman, în care interpretează rolul Aurorei – o femeie fatală imaginară, proiecția unei fantezii evadate dintr-o închisoare.
Filmul, o adaptare a celebrului musical de pe Broadway, o aduce pe J.Lo într-o ipostază artistică matură și complexă. Fanii și criticii laudă prestația sa actoricească, considerând că ar putea fi, în sfârșit, rolul care să-i aducă o nominalizare la Oscar. „Este cel mai bun rol al ei de până acum”, a comentat un utilizator pe Instagram. Altul a adăugat: „Hello??? Ăsta e momentul ei!”.
Până atunci, însă, Jennifer Lopez continuă să-și trăiască viața exact cum vrea: între ropote de aplauze, glitter, și costume care dau internetul peste cap.