Luigi Mangione, tânărul acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, Brian Thompson, în decembrie 2024, a împlinit 27 de ani în penitenciar. Un consultant al închisorii federale a făcut câteva dezvăluiri despre cum s-a adaptat tânărul care riscă pedeapsa cu moartea după gratii.
Gallery
Luigi este deținut în prezent la Centrul de Detenție Metropolitană din Brooklyn. Potrivit unui consultant federal, tânărul s-ar fi adaptat bine la viața din închisoare și are inclusiv o slujbă.
Luigi Mangione, care este absolvent al unei instituții de elită din Ivy League, rețeaua universităților de top din nord-estul Statelor Unite, lucrează ca „îngrijitor” la unitatea unde este deținut.
Acest post presupune, în principal, curățarea toaletelor și dușurilor comune, potrivit declarațiilor făcute de consultatul federal Sam Mangel pentru People.
„Părea să se fi acomodat foarte bine în detenție”, a declarat Mangel pentru sursa menționată mai sus, adăugând că unul dintre clienții săi a împărțit celula cu Mangione pentru o perioadă scurtă.
„Într-un centru de detenție, opțiunile de muncă pentru deținuți sunt foarte limitate din cauza numeroaselor restricții. Postul de îngrijitor este unul dintre puținele disponibile și necesită un mop și o găleată”, a explicat Mangel.
El a adăugat că „unii deținuți sunt extrem de exigenți cu curățenia și își doresc dușuri cât mai igienice.”
Brian Thompson a fost împușcat mortal în fața unui hotel din New York în 4 decembrie. Câteva zile mai târziu, polițiștii l-au arestat pe Luigi Mangione, în vârstă de 26 de ani, în Pennsylvania. Acesta a pledat nevinovat și își așteaptă procesul în închisoare din New York.
Anchetatorii spun că tânărul l-a ucis pe CEO-ul în vârstă de 50 ani din cauza nemulțumirilor sale față de corporațiile americane și sistemul de asigurări de sănătate și corupția de la nivelul acestuia. În timpul percheziției, autoritățile au descoperit un document scris de mână asupra lui Mangione, în care acesta exprima „rea-voință față de America corporatistă”. De asemenea, pe cartușele găsite la locul crimei erau gravate cuvintele „deny”, „defend” și „depose”, făcând referire la o carte critică la adresa industriei asigurărilor, publicată în 2010.
Luigi Mangione se confruntă cu 11 capete de acuzare în statul New York, inclusiv crimă de gradul întâi. Dacă va fi găsit vinovat de toate capetele de acuzare, acesta va fi condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.
Dar procurorii federali l-au acuzat separat pe Mangione și de folosirea unei arme de foc pentru a comite o crimă și de hărțuire interstatală soldată cu deces. Aceste acuzații îl fac eligibil pentru pedeapsa cu moartea. Procurorii au declarat că dosarele federale și de stat vor avansa în paralel.
Un avocat al lui Luigi Mangione a calificat decizia drept „barbară”, a acuzat guvernul că „apără industria de sănătate distrusă, imorală și criminală” și a declarat că Luigi Mangione a fost prins într-o luptă între procurorii de stat și cei federali.
„În timp ce pretinde că protejează împotriva crimei, guvernul federal încearcă să comită asasinarea premeditată și sponsorizată de stat a lui Luigi”, a declarat Karen Friedman Agnifilo într-o declarație, scrie BBC.
Fotografii: Getty Imges/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: