Când toată lumea credea că Anca este aleasa, surpriză, Alex Bodi i-a dat „papucii”, asta după ce ar fi fost „prins” în baia unui local cu fosta iubită, iar actuala a avut o criză de gelozie. Afaceristul a dat cărțile pe față și a dezvăluit ce nu a mai putut să accepte la Anca.
Gallery
Relația dintre Alex Bodi și Anca a început discret, însă, pentru că lucrurile au evoluat în direcția potrivită, s-au afișat împreună. Deși păreau că au relația perfectă, ei bine, cei doi și-au spus „adio”.
Alex Bodi a vorbit deschis despre separarea de Anca. Acesta susține că nu a putut să mai accepte crizele ei de gelozie și au decis să meargă pe drumuri diferite.
Scandalul dintre ei ar fi pornit după ce Anca l-a surprins pe Alex Bodi în baia unui local cu fosta iubită, moment în care Anca ar fi izbucnit. Acesta a mărturisit că au ajuns în același loc întâmplător și că nu este dispus să mai accepte gelozii din partea partenerelor sale.
„În club era fosta mea, ne-am schimbat niște priviri. Eu m-am dus la baie. Coincidență sau nu, s-a nimerit ca fata respectivă să vină și ea la baie, sau era deja la baie. Nu își mai poate controla doza aceasta (n.r. de gelozie). Îmi zicea: «Te iubesc prea mult», da, mă iubești, și iubirea aceasta câteodată nu o mai putem controla. O fată foarte okay, doar că din anumite motive, în momentul respectiv, nu am putut fi împreună. (...)
I-am zis că nu mai am de ce să accept drame sau să ne certăm, să ne pierdem timpul. Ispita, când vine la tine, ori vine într-un ambalaj wow, care să te atragă, ori, dacă nu e «wow»-ul acela, îți pune o muzică... îți transmite o stare, un nivel de conversație, o conexiune mentală în care te seduce și te excită mental și atunci te simți atras. Fericirea e un risc. Orice, pe lumea aceasta, e un risc. Nu există succes, nu există glorie, câștig, fericire, ideal, fără risc”, a declarat Alex Bodi, în Un Podcast.
Mai mult, acesta susține că nu a dat-o pe fosta iubită afară din casă, ci doar s-au certat.
„De fapt, lucrurile au stat total diferit: ea m-a prins pe mine cu cineva, a fost o neînțelegere cu cineva la Fratelli, dar nu a dat-o nimeni afară din hotel. Ea nu mi-a greșit niciodată. Greșeala a fost la mine. Iar din simplul fapt că mă iubește mult, are geloziile ei și o înțeleg. Ea este o fată extraordinară. Nu se pune problema de alt bărbat. Și, repet, nu a dat-o nimeni afară din casă, ea a plecat pentru că avea niște treburi de rezolvat. Asta a fost tot”, a spus Alex Bodi.
CITEȘTE ȘI:
Sursă foto: Instagram