• PRO TV
  • Greu de crezut! Un peşte "căzut din cer" a provocat un incendiu de proporții. Cum a fost posibil - FOTO

Greu de crezut! Un peşte "căzut din cer" a provocat un incendiu de proporții. Cum a fost posibil - FOTO

Greu de crezut! Un peşte

Un pește a provocat, săptămâna trecută, un incendiu de vegetaţie şi o scurtă pană de curent în vestul Canadei. Cum a fost posibil?

Se pare că peștele a fost scăpat din gheare de o pasăre răpitoare pe un cablu electric. Contactul peştelui cu firele electrice ar fi provocat o scânteie şi câteva particule incandescente care au căzut pe sol, aprinzând vegetaţia uscată.

Incidentul bizar a fost dezvăluit de pompierii din provincia British Columbia. Salvatorii au fost chemaţi, joia trecută, să intervină la un incendiu izbucnit în natură, în apropierea localităţii Ashcroft, în vestul Canadei.

Din fericire, incediul a fost lichidat rapid.

Potrivit pompierilor, un vultur pescar, o specie de pasăre răpitoare, şi-ar fi prins prada dintr-un râu aflat la circa trei kilometri distanţă, dar ar fi scăpat-o în zbor, chiar deasupra unei linii electrice, de aici incendiul de vegetație.

Pe pagina de Facebook unde au relatat incidentul, pompierii fac haz de necaz și propun și o ipoteză amuzantă: pasărea răpitoare „s-a săturat de peştele crud şi voia să încerce peşte la grătar”.

Foto X

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni