Primul sezon al serialului Wednesday a transformat România într-o destinație cinematografică internațională, cu locații spectaculoase precum Castelul Cantacuzino din Bușteni, Casa Monteoru din București sau Grădina Botanică. Succesul global al serialului a adus un val de turiști în aceste locuri, fenomen cunoscut drept „screen tourism”. Totuși, pentru sezonul 2, producătorii au ales să mute întreaga filmare în Irlanda.
Gallery
Serialul „Wednesday” a devenit rapid preferatul publicului! Oamenii din întreaga lume au stat cu sufletul la gură până când a apărut cel de-al doilea sezon. Personajele emblematice, acțiunea uimitoare și cadrele impresionante au fost doar câteva aspecte care i-au făcut pe fani să rămână conectați de povestea micuței din familia Addams.
Sezonul 1 al serialului a fost filmat în România, fapt care a contribuit enorm la turismul din țara noastră. Totuși, pentru sezonul 2, producătorii au decis să schimbe locația.
Potrivit Ralucăi Turcan, unul dintre motivele principale pentru care producătorii au decis să renunțe la filmările din România a fost lipsa unei scheme funcționale de stimulente fiscale pentru producțiile cinematografice.
„România era ultima țară care nu aplica această schemă de stat… Au fost păcăliți că vor primi acest ajutor și apoi statul le-a spus „ne pare rău”.”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Culturii, pentru tvmania.ro.
Alma Bacula, șefa producției la Icon Films, a explicat anterior că decizia privind filmările pentru sezonul 2 depindea de relansarea schemei de cash rebate, întreruptă din cauza instabilității legislative.
Au existat și acuzații legate de costuri nejustificat de mari. Potrivit unor surse din presă, camere de hotel care costau în mod normal 300 de euro ar fi fost închiriate pentru producție cu mii de euro pe noapte – un factor ce a influențat negativ percepția echipei despre România.
Irlanda a atras producătorii cu un pachet fiscal generos: un credit de până la 125 milioane de euro per proiect și cu o infrastructură de producție solidă. Pe lângă asta, peisajele și arhitectura gotică s-au potrivit perfect cu estetica serialului creat de Tim Burton.
„A fost bine. A fost pur și simplu un loc ușor de lucru – oamenii, tehnicienii, toată lumea a fost foarte bună.”, a spus Tim Burton pentru publicația independent.ie.
„Nu mai fusesem niciodată în Irlanda și a fost minunat… Echipa a fost atât de muncitoare, atât de prietenoasă. Toată lumea chiar a fost ca o familie.”, a declarat Jenna Ortega pentru Irish Independent.
Filmările s-au desfășurat în mai multe locuri iconice:
Charleville Castle (County Offaly) – noul decor pentru Academia Nevermore.
Ashford Studios (County Wicklow) – folosite pentru scene interioare complexe.
Dean’s Grange Cemetery (Dublin) – fundal pentru scene cu atmosferă sumbră.
Powerscourt Estate (Enniskerry) – a găzduit decorurile taberei fictive „Camp Jericho”.
Trinity College Dublin – transformat în aeroportul Newark din universul serialului.
„Totul în Irlanda era atât de frumos… Singura provocare reală a fost să luptăm cu verdele. Era atât de verde, încât dintr-odată familia Addams părea plină de viață”, a spus Jenna Ortega pentru The Sun.
Foto: Shutterstock