Dan Alexa nu a stat pe gânduri și a divorțat de Andrada, la doar câteva luni de când a aflat că l-a înșelat cu Alex Bodi. Antrenorul nu a mai putut fi înduplecat, iar căsnicia celor doi a ajuns la final.
Gallery
Dan Alexa și Andrada au divorțat oficial. Cei doi au decis să se despartă pe cale amiabilă, dovadă că au ajuns la un numitor comun inclusiv în ceea ce privește custodia băiețelului pe care îl au împreună.
După doar șase ani de la nuntă, Andrada și Dan Alexa au decis să meargă pe drumuri separate. Faptul că a fost înșelat cu Alex Bodi a fost de neiertat pentru Dan Alexa, care a decis să încheie toate socotelile cu mama fiului său.
Deși, în urmă cu puțin timp, Dan Alexa a recunoscut că nu a fost nici el ușă de biserică și a înșelat-o pe Andrada, antrenorul nu a putut trece peste incident și i-a cerut să se vadă la notar.
Deși tensiunile dintre Andrada și Dan Alexa au atins cote înalte, după doar câteva săptămâni, apele s-au liniștit și, susține antrenorul, se înțeleg foarte bine în prezent.
„Am divorțat la notar și a mers mult mai repede. A fost totul pe cale amiabilă, suntem în relații foarte bune. Tot ceea ce contează este băiețelul nostru, Arkan”, a spus Dan Alexa, conform Cancan.
Chiar dacă vestea că a fost înșelat a deschis cutia Pandorei, Dan Alexa și Andrada au decis să nu pună sentimentele lor pe primul loc, ci pe cele ale fiului lor. Prin urmare, au hotărât să existe custodie comună, spre binele lui Arkan.
„Custodia va fi comună. Nu ne-am făcut program săptămânal. Avem o relație foarte bună, nu se pune problema de așa ceva. Cel mai important este să fie băiatul bine. Amândoi suntem conștienți de asta”, a mai spus antrenorul.
Sursa foto: Instagram