În noua sa carte de memorii, intitulată„Softly, as I Leave You: Life After Elvis”, care va fi lansată pe 23 septembrie, Priscilla Presley face mărturisiri despre dramele care i-au marcat viața.
Gallery
Actrița în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre anii dificili de după moartea fostului ei soț, Elvis Presley, în 1977, și despre pierderea fiicei lor, Lisa Marie Presley, în urmă cu doi ani.
„A fost a doua zi cea mai tristă din viața mea, după pierderea lui Elvis. Mi-a luat mult timp să accept că Lisa nu mai era printre noi”, a declarat Priscilla pentru People.
Lisa Marie a murit la vârsta de 54 de ani, pe 12 ianuarie 2023, din cauza unei obstrucții intestinale, complicație apărută după o operație suferită cu ani în urmă. Fostul ei soț, Danny Keough, a găsit-o inconștientă acasă și a sunat-o pe Priscilla să vină la spital.
„Am stat acolo toată ziua”, și-a amintit Priscilla. „Lisa nu respira singură, așa că era conectată la un ventilator. Am stat ore întregi sperând și rugându-ne, până când doctorul a intrat și ne-a spus: «Priscilla, îmi pare foarte rău, a murit». Nu ne venea să credem. Nu voiam să credem. A fost greu pentru toți și încă mai este”, a adăugat fosta soție a lui Elvis Presley.
„Am știut din primul moment în care am intrat în camera Lisei că ea nu mai era acolo. Era conectată la un aparat care îi controla respirația și avea puls, dar activitatea cerebrală era aproape inexistentă. Spiritul ei, întotdeauna atât de viu, nu mai era prezent. Riley ne-a spus mai târziu că, în timp ce era încă în avion, a simțit cum spiritul mamei sale a plecat. Dar niciunul dintre noi nu era pregătit să renunțe încă”, a scris Priscilla în cartea sa de memorii.
Fotografii: Getty Images
CITEȘTE ȘI: