Una dintre cele mai cunoscute influecerițe din România a fost operată de urgență. După mai multe controale pe care le-a făcut în ultima perioadă, aceasta a fost nevoită să se opereze mai repede decât se aștepta, chiar dacă știa că, în cel mult un an, avea să treacă prin intervenția chirurgicală.
Gallery
Marisa Paloma a trecut printr-o experiență medicală dificilă în ultimii ani, care a culminat cu o intervenție chirurgicală de urgență. După ani întregi de dureri care nu îi dădeau pace și probleme respiratorii, influencerița a descoperit că afecțiunea de care suferea era mult mai gravă decât părea.
Prin intermediul unei postări făcute pe rețelele de socializare, Marisa Paloma a mărturisit că decizia de a merge la control a venit la îndemnul partenerului ei, care a insistat să facă o serie de investigații amănunțite.
După un consult ORL și mai multe analize detaliate, medicii au descoperit că sinusul drept era complet blocat și plin de infecția, iar celelalte sinusuri erau, de asemenea, afectate. Prin urmare, intervenția chirurgicală nu a mai putut fi amânată, iar operația a fost efectuată de urgență, pentru a evita complicațiile.
Marisa Paloma a recunoscut că recuperarea este mai grea decât s-ar fi așteptat, însă vedeta este recunoscătoare că a trecut cu bine peste momentul critic și că respiră mai bine decât înainte.
Deși se află încă în perioada de refacere, aveasta a ales să împărtășească detaliat întreaga experiență cu cei care o urmăresc pe rețelele de socializare, în speranța că povestea ei va ajuta și alte persoane care se confruntă cu probleme similare.
Influencerița a vorbit deschis despre simptome, despre procesul de diagnostic și despre operația prin care a trecut, oferind sfaturi prețioase celor care ezită să meargă la medic, încurajându-i să nu se lase copleșiți de frică și să facă tot ceea ce este mai bine pentru sănătatea lor.
„Am făcut-o și pe asta! De ani mă lupt cu dureri de sinusuri. Noroc cu al meu, care m-a împins la verificări. Rezultatul: sinusul sfenoidal drept era plin de puroi, mai aveam și în maxilare, iar cornetele nazale erau exagerat de mărite (poluare, alergii, factori externi). Oricum ajungeam la operație în cel mult un an. Astăzi m-a operat de urgență. Recuperarea e mai grea decât mi-am imaginat: încă văd încețoșat, efectul anesteziei persistă, iar când trec calmantele durerea e surdă, în spatele ochiului drept și în mijlocul capului. Am pansamente perforate și, culmea, prin ele respir mai bine decât înainte. Abia aștept să le scot. Ca să curețe tot, doctorul a lărgit de 8 ori deschiderea către sinusul sfenoidal. Când a intrat, puroiul a țâșnit.
Scriu detaliat pentru voi, cele care vă luptați cu lucruri similare: nu mai amânați. Mergeți la ORL, faceți investigații. Cu cât stați mai mult, cu atât recuperarea e mai grea. Nu e wow, dar ce-a fost mai greu a trecut. Am documentat tot procesul pentru voi, pentru că mi-ați scris multe cu simptome similare. Pas cu pas: începeți cu un consult ORL, apoi (dacă medicul recomandă) un CT și o a doua opinie. Nu stați așa, complicațiile pot fi serioase. La mine au fost trei intervenții într-una, de aceea recuperarea e mai intensă; la voi poate fi mult mai light, a scris Marisa Paloma pe Instagram.
Sursa foto: Instagram