Unul dintre cele mai discrete și admirate cupluri de la Hollywood a ajuns la final de drum. Nicole Kidman și Keith Urban sunt oficial divorțați, după aproape două decenii de mariaj. Decizia a fost pronunțată de un judecător din Nashville, iar separarea s-a făcut fără scandal public.
Gallery
Nicole Kidman și Keith Urban sunt, din punct de vedere legal, persoane singure. Un judecător din Nashville, Tennessee, a emis marți ordinul de dizolvare a căsniciei actriței premiate cu Oscar și a cântărețului country laureat cu Grammy.
Judecătoarea Stephanie J. Williams a consemnat în documentele instanței că înțelegerile privind împărțirea bunurilor și custodia copiilor sunt „suficiente” și a aprobat divorțul.
În motivare, aceasta a scris că „există diferențe ireconciliabile între părți, care fac continuarea căsătoriei nepractică și imposibilă”. Atât Nicole Kidman, cât și Keith Urban au renunțat la dreptul de a fi prezenți la audiere.
Actrița, în vârstă de 58 de ani, a depus cererea de divorț pe 30 septembrie, în Nashville, orașul în care cuplul locuiește din 2007, potrivit revistei PEOPLE. Motivul invocat a fost cel clasic în astfel de situații: „diferențe ireconciliabile”.
Conform informațiilor publicate de TMZ, Nicole Kidman a solicitat să rămână „părintele rezidențial principal al copiilor minori”. Ambii soți au renunțat la pensia alimentară și la pensia de întreținere, însă există o clauză care menționează că Keith Urban a achitat în avans obligațiile privind susținerea copiilor.
Totodată, fiecare își va păstra bunurile personale, ceea ce sugerează existența unui contract prenupțial.
Surse apropiate cuplului au declarat pentru TMZ că Nicole Kidman și Keith Urban locuiau separat „încă de la începutul verii”. În această perioadă, actrița s-ar fi ocupat de cele două fiice ale lor și ar fi încercat „să țină familia unită într-un moment dificil, în timp ce Keith era plecat”.
O altă sursă a precizat că Urban și-a cumpărat propria locuință în Nashville și s-a mutat din casa familiei.
Nicole Kidman și Keith Urban s-au căsătorit în iunie 2006 și au împreună două fiice: Sunday Rose, în vârstă de 17 ani, și Faith Margaret, de 14 ani. Actrița a mai fost căsătorită anterior cu Tom Cruise.
Pe 25 iunie, cu doar câteva luni înainte de depunerea actelor de divorț, Nicole Kidman publica o fotografie alături de Keith Urban pe Instagram, pentru a marca aniversarea căsniciei, cu mesajul: „La mulți ani de căsătorie, iubire @KeithUrban”.
Într-un interviu acordat în 2023 pentru Fox News Digital, Keith Urban declara că familia a fost mereu prioritatea sa:
„Întotdeauna familia este pe primul loc. E un echilibru, uneori se dezechilibrează, dar îl readucem la normal. Nu e niciodată perfect, însă reușim să revenim pe drumul cel bun.”
Divorțul celor doi marchează finalul unei relații care, timp de aproape două decenii, a fost considerată una dintre cele mai solide din industria divertismentului.
Sursă foto: Getty