L-ai văzut în zeci de filme, ai râs cu el, l-ai asociat mereu cu rolurile de „băiat simpatic și plinuț”. Dar dacă l-ai întâlni azi pe Jonah Hill pe stradă, sunt șanse mari să nu-l recunoști din prima.
După ani de lupte cu kilogramele și cu propria imagine, actorul a trecut prin mai multe transformări spectaculoase. Însă ultima este, fără îndoială, cea mai surprinzătoare: nu doar că a slăbit dramatic, dar și-a schimbat complet look-ul, iar fanii au rămas șocați de apariția sa „de nerecunoscut”.
Jonah Hill a vorbit de-a lungul timpului deschis despre relația complicată cu propriul corp. La un moment dat, actorul ar fi cântărit aproape 170 de kilograme, iar presiunea publică și criticile legate de aspectul fizic l-au urmărit încă din adolescență.
Sursa foto: PROFIMEDIA
„Am fost acel copil supraponderal care se simțea urât și respins”, mărturisea el într-un text emoționant. Pentru Hill, lupta cu greutatea nu a fost niciodată doar despre estetică, ci despre identitate, acceptare și maturizare.
Recent, primele imagini din noul film Outcome au declanșat un val de reacții. Într-o fotografie alături de Keanu Reeves, Jonah Hill apare cu capul ras, barbă gri stufoasă și o siluetă mult mai suplă – o imagine radical diferită față de cea cu care publicul era obișnuit.
Gallery
Transformarea este atât de drastică încât mulți fani au recunoscut că nu l-au identificat imediat.
La o apariție rară pe covorul roșu, actorul și-a etalat noua siluetă într-o ținută lejeră, confirmând că schimbarea nu este doar pentru un rol, ci parte dintr-o evoluție personală profundă.
Gallery
De-a lungul anilor, Jonah Hill a slăbit, a pus la loc kilograme pentru roluri, apoi a reluat lupta cu greutatea. A încercat diete, antrenamente, box, alergare și schimbări de stil de viață.
El însuși a recunoscut că nu există „o soluție magică”, ci doar disciplină, schimbarea obiceiurilor și muncă constantă.