Scandalul în care se află Prințul Andrew, fratele regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, este departe de a se încheia. Noi imagini compromițătpare au ajuns în presa internațională, iar revolta oamenilor crește pe zi ce trece.
Gallery
Imaginile compromițătoare cu Andrew au fost publicate de TMZ pe 19 februarie 2026, în ziua în care aceata a fost arestat, și au stârnit imediat reacții puternice la nivel internațional.
Fotografiile, care pot fi văzute aici, datează din anul 2011 și îl arată pe Andrew Mountbatten-Windsor în timp ce se apleacă pe podea și rostogolește o minge împreună cu un copil mic, de doar trei ani. Deși gestul pare la prima vedere inocent, mingea are forma și designul unui sân, inclusiv o proeminență care imită un sfârc.
Într-una dintre imagini, copilul stă aplecat peste minge, iar, în alte cadre, fostul prinț și copilul se văd stând umăr lângă umăr, pe o canapea. Potrivit surselor TMZ, fotografiile ar fi fost realizate în locuința lui Andrew din Windsor și nu au fost surprinse momente în care acesta să fi rămas singur cu copilul.
Publicarea acestor imagini controversate survine la doar o zi după arestarea lui Andrew de către poliția britanică, pe 19 februarie, chiar în ziua în care a împlinit 66 de ani. Arestarea a avut loc în contextul unei investigații privind „abuz în serviciu public”, legată de documente dezvăluite în dosarele Epstein, potrivit cărora Andrew ar fi trimis e-mailuri conținând informații sensibile către controversatul finanțator Jeffrey Epstein în perioada în care era trimis special al Marii Britanii pentru comerț internațional.
Legătura dintre Andrew și Jeffrey Epstein este una care a afectat profund imaginea fostului prinț în ultimii ani. Relația dintre cei doi a devenit publică după ce au apărut informații potrivit cărora Andrew ar fi menținut contactul cu Epstein inclusiv după ce acesta fusese condamnat, în 2008, pentru infracțiuni de natură sexuală. Deși Andrew a susținut în repetate rânduri că nu avea cunoștință despre activitățile ilegale ale finanțatorului american, aparițiile lor publice și fotografiile în care erau surprinși împreună au ridicat numeroase semne de întrebare.
După arestarea lui Epstein în Statele Unite, presiunea publică asupra lui Andrew a crescut și mai mult. La scurt timp după ce a încercat să își spele imaginea într-un interviu acordat pentru BBC, Andrew s-a retras din îndatoririle regale oficiale, iar, ulterior, i-au fost retrase titlurile militare și patronajele regale.
Situația s-a complicat și mai mult după ce Virginia Giuffre l-a acuzat public pe Andrew că ar fi abuzat-o sexual pe vremea când era minoră, acuzații pe care acesta le-a negat constant. În 2022, cazul civil intentat în Statele Unite s-a încheiat printr-o înțelegere financiară, fără ca Andrew să admită vreo vină.
Sursa foto: Getty Images