Betty Salam a reacționat după ce, în ultima perioadă, au apărut comentarii în mediul online legate de modul în care își crește copilul.
Gallery
Betty Salam a fost criticată de mai mulți internauți, care au spus că fiul ei ar petrece prea mult timp în grija altor persoane, lucru care a deranjat-o și a făcut-o să reacționeze public.
Deranjată de acuzațiile care i-au fost aduse, Betty Salam a vrut cu orice preț să lămurească situația și să spună clar cum stau lucrurile. Artista a explicat că este implicată în viața copilului ei și că nu se pune problema ca altcineva să îl crească în locul ei, chiar dacă fiul ei și-a dorit ca, o perioadă, să locuiască alături de tatăl său, Cătălin Vișănescu.
Fiica lui Florin Salam a mai spus că, într-adevăr, există momente în care primește ajutor, așa cum se întâmplă în multe familii, însă acest lucru nu înseamnă că nu este prezentă sau implicată. Din contră, susține că încearcă să fie cât mai aproape de fiul ei, chiar dacă are și alte responsabilități.
În urmă cu doar câteva zile, artista a avut o reacție categorică în mediul online, după ce o internaută i-a spus că nepoții ei nu o vor considera bunică, deoarece noua iubită a lui Cătălin Vișănescu este cea care are grijă de fiul pe care cei doi foști soți îl au împreună.
„Nepoții tăi îi vor spune alteia mamaie! A fost alegerea ta!”, a fost comentariul pe care Betty Salam l-a primit și care a scos-o din minți. „Taci, Doamne iartă-mă. Cică și tu știi”, a răspun aceasta, vizibil deranjată.
În ultima perioadă, Betty Salam nu a mai fost la fel de activă în spațiul public, însă a rămas prezentă pe rețelele sociale, acolo unde împărtășește momente din viața de zi cu zi, dar și momentele petrecute cu Roberto, iubitul cu care are o relație de aproximativ un an.
Pe lângă viața de familie, Betty își continuă și activitatea profesională, încercând să găsească un echilibru între carieră și rolul de mamă. Aceasta a recunoscut că nu este întotdeauna ușor, dar că face tot posibilul să le gestioneze pe amândouă, dar și să facă să meargă așa cum trebuie relația cu Roberto, cu care își dorește să se căsătorească și să își întemeieze o familie.
Sursa foto: Instagram