Băiețelul se afla acasă la un prieten care organiza o petrece în pijamale în momentul în care s-a întâmplat tragedia. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Jagger Wing, un băiețel de numai cinci ani din Indiana, SUA, se afla la un prieten acasă, unde urma să rămână peste noapte. La un moment dat, acesta a fost găsit fără suflare, fiind transportat de urgență la spital. În ciuda eforturilor medicilor, copilul nu a mai putut fi salvat.
Mama sa, Alex Wing, răpusă de durere, a povestit că fiul ei nu a dat semne că nu se simte bine.
„Se jucase afară și alergase mult. Era cu prietenii lui. Rămăsese peste noapte la un prieten când s-a întâmplat”, a declarat femeia pentru 14 News.
În prezent, cauza decesului rămâne necunoscută. Familia ia în calcul posibilitatea unei afecțiuni cardiace nediagnosticate, având în vedere istoricul medical al rudelor.
„Avem antecedente în familie de probleme cardiace”, a explicat mama baiatului. „Vreau doar să subliniez cât de important este să cunoști istoricul medical al familiei și să faci teste genetice, pentru a preveni astfel de tragedii. Ni s-a spus că nimic ar fi putut preveni acest lucru, dar adevărul este că nici măcar nu știm ce s-a întâmplat.”
După pierderea lui Jagger, părinții au decis să îi testeze pe ceilalți doi copii ai familiei pentru eventuale afecțiuni cardiace. Până în acest moment, rezultatele au fost normale.
Foto: Shutterstock