Este doliu în jurnalismul românesc după ce George Enache s-a stins din viață la 77 de ani.
O veste tristă a cutremurat presa din România. Jurnalistul de radio George Enache, cunoscut sub porecla „Gigi”, s-a stins din viață marți, 21 iulie 2026, la vârsta de 77 de ani. Acesta a avut o carieră de peste 40 de ani, moderând emisiuni precum „Matinal”, „Obiectiv România” și „Studio deschis”.
George Enache s-a născut la 21 martie 1949 și și-a început activitatea în cadrul Radioului Public în perioada în care Programul 3 – Tineret reprezenta una dintre cele mai apreciate platforme dedicate adolescenților și tinerilor. Încă de la începutul carierei sale, a fost implicat în realizarea unor emisiuni care au avut un impact important asupra publicului tânăr din acea perioadă.
Ulterior, și-a continuat activitatea la Radio România Actualități, unde și-a consolidat reputația de jurnalist profesionist și moderator apreciat.
După o carieră impresionantă în slujba radioului, George Enache s-a pensionat în 2014, încheind astfel peste 40 de ani de activitate jurnalistică. Chiar și după retragere, numele său a rămas asociat cu una dintre cele mai importante generații de realizatori ai Radioului Public din România.
foto: facebook