
Chiar dacă, într-o zi, medicina ar reuși să elimine afecțiuni precum cancerul, bolile cardiovasculare sau demența, durata vieții umane nu ar putea crește la nesfârșit.
Un nou studiu sugerează că organismul are o limită biologică peste care nu poate trece, iar aceasta ar putea fi atinsă chiar și în condițiile unor progrese medicale spectaculoase.
Potrivit cercetării, omul ar putea trăi, în cel mai optimist scenariu, până la aproximativ 200 de ani. Totuși, media estimată de oamenii de știință este cuprinsă între 146 și 194 de ani, în funcție de modul în care evoluează procesele naturale de îmbătrânire.
Cercetarea, realizată de o echipă de oameni de știință din Rusia și publicată în revista NPJ Ageing, a analizat ce s-ar întâmpla dacă toate mecanismele cunoscute ale îmbătrânirii ar putea fi controlate de medicină, cu o singură excepție: mutațiile somatice din ADN.
Aceste mutații apar în mod natural pe măsură ce celulele se divid. Deși organismul dispune de mecanisme eficiente pentru repararea erorilor genetice, acestea nu sunt perfecte. În timp, modificările se acumulează și afectează funcționarea normală a țesuturilor și organelor.
Pe baza unor simulări matematice, cercetătorii au concluzionat că acest proces ar impune o limită biologică a longevității, estimată între 146 și 194 de ani. Chiar dacă această durată este aproape dublă față de speranța medie de viață actuală, ea arată că nemurirea nu este posibilă din punct de vedere biologic.
Modelul creat de cercetători a evidențiat și faptul că organele nu îmbătrânesc în același ritm.
Țesuturi precum pielea sau ficatul au capacitatea de a-și înlocui constant celulele, ceea ce le permite să își mențină funcțiile pentru perioade foarte lungi.
În schimb, celulele din creier și inimă nu se regenerează în același mod. Acestea acumulează mutații de-a lungul întregii vieți, devenind punctele cele mai vulnerabile ale organismului și factorii care limitează durata maximă de supraviețuire.
Pentru realizarea studiului, cercetătorii au construit un model matematic care urmărește degradarea progresivă a organelor pe măsură ce mutațiile ADN se acumulează.
În simulările lor, au presupus un scenariu ideal în care alte procese asociate îmbătrânirii, precum inflamația cronică, disfuncția mitocondrială sau acumularea celulelor îmbătrânite, ar putea fi complet eliminate prin tratamente medicale.
Chiar și în aceste condiții, mutațiile somatice au rămas principalul factor care limitează durata maximă a vieții.
Autorii studiului subliniază că estimările obținute provin din modele matematice și nu reprezintă o demonstrație experimentală. De asemenea, rezultatele depind de ipotezele folosite privind modul în care organele interacționează și își pierd funcțiile în timp.
Cu toate acestea, cercetarea oferă o perspectivă nouă asupra limitelor biologice ale longevității și sugerează că, indiferent de progresele viitoare ale medicinei, mutațiile acumulate în ADN ar putea rămâne obstacolul care împiedică omul să trăiască la nesfârșit.
Foto: Shutterstock