• PRO TV
  • Plaja din Thassos despre care românii spun că a fost cea mai mare dezamăgire. A primit cele mai multe recenzii negative

Plaja din Thassos despre care românii spun că a fost cea mai mare dezamăgire. A primit cele mai multe recenzii negative

Plaja din Thassos despre care românii spun că a fost cea mai mare dezamăgire. A primit cele mai multe recenzii negative

Thassos se numără și în această vară printre destinațiile preferate ale românilor, datorită plajelor spectaculoase și apei de un turcoaz impresionant.

Totuși, nu toate locurile de pe insulă reușesc să îi cucerească pe turiști. Într-o discuție purtată pe un grup dedicat vacanțelor în Thassos, românii au fost întrebați ce plaje consideră că nu merită vizitate din cauza accesului dificil sau a experienței oferite. Dintre toate răspunsurile, un nume a fost menționat cel mai des: Marble Beach.

Deși imaginile cu plaja fac înconjurul rețelelor sociale și o transformă într-unul dintre cele mai fotografiate locuri din Thassos, numeroși turiști spun că realitatea din teren este diferită.

Drumul până la Marble Beach, principala nemulțumire

Cele mai multe critici au vizat accesul către plajă. Românii spun că drumul forestier este plin de praf și denivelări, iar experiența începe cu mult înainte de a ajunge la mare.

Un turist și-a exprimat nemulțumirea fără menajamente:

„Marble Beach. O porcărie, cu un drum oribil.”

Alții spun că traseul poate deveni și mai dificil în plin sezon, când traficul este intens, iar numărul mașinilor crește considerabil.

Apa limpede dispare după primele ore ale dimineții

Dacă fotografiile de pe internet prezintă o apă de un albastru spectaculos, mulți turiști susțin că imaginea se schimbă rapid odată cu sosirea bărcilor care aduc excursioniști.

„Marble Beach este superbă doar până în jurul orei 10. După ce încep să vină vaporașele cu turiști, apa devine foarte tulbure. Nu mi-a venit să cred cât de mare este diferența”, a povestit un român.

Pe lângă apa tulbure, vizitatorii reclamă și aglomerația care apare încă din cursul dimineții, ceea ce face dificilă găsirea unui loc liber.

Prețurile practicate pe plajă, printre cele mai criticate

Costurile ridicate au fost un alt motiv invocat de turiști. Unii spun că serviciile oferite nu justifică sumele cerute pentru șezlonguri sau pentru produsele disponibile la beach bar.

„Marble Beach are drum forestier, iar dacă nu ajungi înainte de ora 10 găsești foarte multă aglomerație. Totul este scump, iar mâncarea se rezumă la câteva sandwich-uri, așa că este mai bine să veniți cu ceva de acasă”, a scris un turist.

Alt român susține că experiența nu a meritat banii cheltuiți.

„Apa era tulbure, iar pentru două șezlonguri și o umbrelă am plătit 50 de euro. La plecare a trebuit să spăl și mașina din cauza prafului.”

Mai multe persoane au atras atenția și asupra parcării, amenajată într-o zonă fără umbră, unde autoturismele rămân ore întregi în bătaia soarelui.

Și alte atracții din Thassos au fost criticate

Discuția nu s-a limitat doar la Marble Beach. Unii turiști au spus că nici Giola, celebra piscină naturală a insulei, nu le-a îndeplinit așteptările.

„Trebuie să cobori destul de mult pe jos, iar vara este foarte cald din cauza stâncilor încinse. Pentru două-trei fotografii, eu nu cred că merită efortul”, a comentat unul dintre participanții la discuție.

Au existat nemulțumiri și în privința Paradise Beach, unde unii români spun că atmosfera este prea zgomotoasă în sezon.

Critici au fost și pentru o plajă din zona Skala Potamia, unde turiștii reclamă prețurile ridicate și regulile stricte privind accesul.

„Am ajuns în jurul orei 11 și nu mai aveai loc nici să arunci un ac. În plus, prețurile mi s-au părut exagerate: la primul rând de șezlonguri consumul minim era de 50 de euro de persoană, iar în spate de 35 de euro. La intrare îți verificau geanta și nu aveai voie să intri decât cu prosopul”, a relatat un alt turist.

Ce plaje recomandă românii în schimb

În aceeași discuție au fost recomandate mai multe plaje considerate mai liniștite și cu un raport mai bun între preț și serviciile oferite.

Printre cele mai apreciate s-au numărat Golden Beach, Psili Ammos, Pefkari Beach, Skala Beach și Karnagio Beach, turiștii spunând că oferă acces mai ușor, peisaje spectaculoase și o atmosferă mai relaxată.

 Foto: Getty

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni