• PRO TV
  • VIDEO Experiență senzorială completă la Electric Castle 2019. Iată cum se simte muzica!

VIDEO Experiență senzorială completă la Electric Castle 2019. Iată cum se simte muzica!

VIDEO Experiență senzorială completă la Electric Castle 2019. Iată cum se simte muzica!

Pentru prima oară în cadrul unui festival din România, muzica provoacă stări și sentimente cum n-ați mai experimentat vreodată.

Da, suntem pe domeniul Banffy de la Electric Castle 2019, festivalul care a reușit să aducă împreună comunități de oameni atât de diferiți, uniți de pasiunea lor pentru muzică.

Pentru asta, unul dintre partenerii festivalului Electric Castle 2019 a amenajat un Sensory Playground, un loc de joacă senzorial care îi ajută pe cei care sunt la festival să descopere muzica folosindu-și patru dintre cele cinci simțuri ale omului (auz, pipăit, văz, miros). 

Acest hub senzorial este format dintr-o sumedenie de elemente tehnologice, puse cap la cap pentru o experiență de festival complet nouă. O sferă cu un diametru de 2 metri, conectată la scena principală, vibrează în același timp cu muzica. Ea poate fi atinsă sau chiar îmbrățișată pentru a simți ritmul impus de trupele de pe scenă. O altă sferă cu un diametru de 2 metri, conectată și ea la scena principală, proiectează vizualuri dinamice sincronizate cu muzica de pe scenă.

O experiență nouă oferă și zona de veste SubPac, dispozitive cu ajutorul cărora participanții pot simți vibrațiile muzicii. O replică a celebrului generator Van de Graaff, inventat de fizicianul american Robert J. Van de Graaff, se află la castelul Banffy pentru a oferi o experiență muzicală din perspectivă electrică. Frizurile sunt garantate, nu aveți nevoie de fixativ. 

Premium Lounge-ul powered by Mastercard, operat de Biutiful și plasat în proximitatea scenei principale, completează experiența de neprețuit de la Electric Castle.

Și în acest an, organizatorii au creat soluții de plată sigure și rapide pentru cumpărături în cadrul zonei de concert, accentul fiind pus pe plățile contacless.

Cu dispozitive contactless sau clasice, participanții la festival au alternativa de a plăti direct cu cardul Mastercard, în locurile special semnalizate. Iar toți cei care fac asta vor avea acces tip fast lane la activările din cadrul Sensory Playground, în baza bonului fiscal generat în urma plății în cadrul festivalului. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni