• PRO TV
  • VIDEO Imaginile terorii de la festivalul însângerat din Israel. „Fugi, fugi, fugi!”

VIDEO Imaginile terorii de la festivalul însângerat din Israel. „Fugi, fugi, fugi!”

VIDEO Imaginile terorii de la festivalul însângerat din Israel. „Fugi, fugi, fugi!”

În timp ce Armata israeliană își intensifică tirul în Fâșia Gaza, noi imagini de la masacrul produs de Hamas la Festivalul Nova de lângă Re'im au fost publicate de Ministerul de Externe. 260 de tineri și-au pierdut viețile, iar cei care au supraviețuit au descris momentele de panică și teroare.

Gallery

Imagini greu de privit, surprinse în momentul atacului forțelor Hamas la Festivalul Nova, au fost făcute publice de autoritățile israeliene. În clipul postat pe rețelele sociale, sute de tineri sunt surprinși fugind din calea gloanțelor, trase din toate direcțiile.

Cel puțin 260 de cadavre au fost recuperate după ce Armata a preluat controlul asupra zonei de concerte, iar cei care au supraviețuit au povestit că au trăit mai multe ore cu frica de moarte. Vezi VIDEO mai jos!

Autoritățile din Israel au raportat sute de femei și copii din Israel, răpiți de militanții Hamas. În prezent se încearcă eliberarea lor. Ministerul Afacerilor Externe din România a semnalat existența unui român decedat în Israel. Bărbatul avea dublă cetățenie, română și israeliană.

Supraviețuitorii atacului, mărturii dureroase

La câteva ore de la atacul infam din 7 octombrie, locul în care s-a desfășurat festivalul arăta ca un câmp de război. Mașini incendiate, echipamente de camping abandonate și haine pline de sânge.

Mii de tineri au încercat să scape din infern la bordul mașinilor personale, însă în momentul în care s-au pus în mișcare militanții Hamas au deschis focul, inclusiv cu mitraliere de calibru greu. Cei mai mulți au luat-o la fugă, în câmp deschis, și s-au ascuns în tufișuri la 2-3 kilometri distanță de locul atacului.

Unul dintre supraviețuitori este Maya Alper, o tânără de 25 de ani care se afla la festival în calitate de voluntar. Ea le-a spus jurnaliștilor de la AP News că a încercat să fugă cu mașina, împreună cu prietenii ei, însă au renunțat la vehicul când acesta a fost luat la țintă de atacatori. Cu toții au luat-o la fugă și s-au ascuns în tufișuri, la câțiva kilometri distanță, vreme de 6 ore.

Tinerii au încercat să scape de gloanțe fugind  |  FOTO:  IsraelMFA

Am încercat să mă gândesc la lucurile pentru care eram recunoscătoare – tufișul care m-a ascuns atât de bine încât până și păsările au aterizat pe el, păsările care încă cântau, cerul care era atât de albastru”, a povestit tânăra.

David Bromberg, un tânăr de 25 de ani, a vorbit cu People despre panica instalată imediat după primele focuri de armă și despre cum și-au pierdut viețile tinerii care au dat nas în nas cu teroriștii.

Erau îmbrăcați în polițiști și îi așteptau în drum. Apoi le-au spus să meargă către această unitate. Și atunci, practic, acolo au fost răpiți sau uciși”, a dezvăluit el. David a supraviețuit după ce a fugit de la festival, circa 3 km, și s-a ascuns în tufișuri. El și alți 9 participanți la festival au fost scoși din zona de război de tatăl unuia dintre tinerii de la festival, care a venit înarmat, la bordul camionului său, și i-a scos pe toți 10 de acolo.

A venit dintr-un oraș aflat la o oră distanță, cu camionul lui mare. El și prietenul lui au venit cu pistoale într-o zonă de război pentru că nimeni nu a venit să ne salveze”, a spus David pentru sursa citată.

Fotografii: Getty Images/IsraelMFA

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni