• PRO TV
  • Verdictul medicilor: cât de mari sunt șansele ca Kate Middleton să se vindece complet de cancer

Verdictul medicilor: cât de mari sunt șansele ca Kate Middleton să se vindece complet de cancer

Verdictul medicilor: cât de mari sunt șansele ca Kate Middleton să se vindece complet de cancer

Kate, prințesa de Wales, a dezvăluit că suferă de cancer și că a început deja chimioterapia, deși nu a spus ce fel de cancer și nici nu a dezvăluit detalii despre tratamentul ei.

Ce se știe până acum despre boala lui Kate Middleton?

Kate a suferit o intervenție chirurgicală abdominală pe 16 ianuarie. Vestea a fost anunțată abia a doua zi, când Palatul Kensington a dezvăluit că prințesa se recuperează după o operație planificată.

La momentul respectiv, oficialii au spus că nu este vorba despre cancer, dar nu au specificat ce fel de operație, spunând doar că aceasta a fost un succes.

În timpul anunțului video de vineri, Kate a spus: "Testele efectuate după operație au constatat prezența cancerului" și că se afla în primele etape ale tratamentului.

Ea nu a spus ce fel de cancer a fost descoperit și nici nu a dat detalii despre chimioterapia pe care a urmat-o. Comunicatul Palatului Kensington a precizat că Kate a aflat despre cancer după ce au fost făcute testele post-operatorii.

Ce spun medicii despre cancerul de care suferă Kate la doar 42 de ani

Deși este rar să găsești cancer după o intervenție chirurgicală pentru o problemă necanceroasă, se întâmplă în aproximativ 4% din astfel de operații, a declarat Dr. Yuman Fong, chirurg la centrul de cancer City of Hope din sudul Californiei.

"Acea cifră de 4% reprezintă o persoană care merge în sala de operație pentru ceea ce se crede a fi o boală benignă", cum ar fi o procedură de îndepărtare a vezicii biliare sau a chisturilor ovariene, a spus Fong.

Da, cancerul este rar la adulții tineri. Dar, în țările dezvoltate, ratele anumitor tipuri de cancer sunt în creștere în rândul adulților tineri. Kate are 42 de ani.

"Nu ne place când tinerii se îmbolnăvesc de cancer, dar, în același timp, ei sunt cei care se recuperează cel mai bine", a spus Fong.

Palatul Kensington a precizat că nu vor fi oferite detalii despre cancerul ei sau despre tratamentul ei, în afară de faptul că l-a început la sfârșitul lunii februarie.

"Nu vom împărtăși alte informații medicale private. Prințesa are dreptul la intimitate medicală, așa cum avem cu toții", se arată în declarație.

Ce șanse are Kate să învingă complet cancerul?

"După o intervenție chirurgicală reușită, se folosește adesea chimioterapia pentru a ajuta la distrugerea celulelor canceroase și pentru a preveni reapariția cancerului, spun medicii.  Tratamentele au evoluat, iar atunci când chimioterapia este folosită acum, este uneori pentru perioade mai scurte sau în doze mai mici decât era odată.

Oboseala, greața, furnicăturile la nivelul mâinilor și picioarelor și, uneori, căderea părului sunt efecte secundare ale chimioterapiei", a declarat Dr. Monica Avila de la Moffitt Cancer Center din Tampa, Florida.

Specialistul spune că există medicamente pentru ameliorarea acestor efecte secundare.

"Unui pacient îi poate lua de la câteva săptămâni până la o lună sau două pentru a se recupera de aceste efecte", a spus Avila. Amorțeala și furnicăturile pot dura mai mult timp pentru a dispărea, a spus ea.

„Deși nu știm ce tip de cancer a avut, știm că este în zona abdominală. Mai știm că a fost, citând, o intervenție chirurgicală de succes. Așadar, orice boală ar fi fost acolo, presupunem că a fost îndepărtată optim. Însă primește acum tratamentul preventiv de chimioterapie, pentru eliminarea oricăror celule canceroase microscopice care ar fi putut rămâne în urmă”, a mai spus Dr. Monica Avila, medic oncolog ginecologic Moffitt Cancer Center.

foto: Getty

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni