Adela Popescu s-a întors la ”Vorbește lumea”, într-o ediție de gală. FOTO din culise

Adela Popescu s-a întors la  Vorbește lumea , într-o ediție de gală. FOTO din culise
Citeste mai mult despre: Vorbeste lumea, Adela Popescu,
Data: 16 Iulie 2019
Pe 15 iulie, emisiunea ”Vorbește lumea” a împlinit 4 ani, iar Adela, Lora și Cove au dat startul unei sărbători care va ține întreaga săptămână. 

Până vineri, 19 iulie, Cove și Lora vor petrece alături de invitați speciali și vor trece în revistă cele mai frumoase momente din aceste sezoane. Ieri, fiind o zi specială, li s-a alăturat și Adela Popescu, aflată în acest moment în concediu de maternitate. 

Citește și: Adela Popescu, la 4 ani de Vorbește lumea: Fanilor le doresc să tot facă copii, ca să stea pe canapea și să se uite la noi

”Dacă ar fi să fac un top al celor mai frumoase momente care mi s-au întâmplat de când am început ”Vorbește lumea”, două dintre ele, cele mai mari minuni ale vieții mele, sunt cei doi copii. Eu i-am născut pe ambii în timp ce eram parte din acest proiect, așa că de departe acestea sunt cele mai importante momente”, a declarat recent Adela Popescu pentru protv.ro.

Pentru că ediția de luni a fost de gală, Adela, Lora și Cove s-au amuzat și au acordat câte un trofeu vedetelor care au fost aproape emisiunii ”Vorbește lumea” în toți acești patru ani.  

Spre exemplu, premiul ”Bunii mei” (expresia cea mai folosită de Cove) a fost acordat echipei Știrilor de dimineață, premiul ”Cel mai pupăcios Jean” i-a revenit lui Jean de la Craiova, în timp ce premiul ”Dana Budeanu” l-a luat, cum altfel, Dana Budeanu. 

FULLSCREEN
Adela Popescu s-a întors la ”Vorbește lumea”, într-o ediție de gală. FOTO din culise
  • /



Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO