Andreea Marinescu, despre reportajele "Romania sub zapada": "Era viscol si mergeam spre nicaieri, pentru ca nu se vedea nimic"

Andreea Marinescu, despre reportajele  Romania sub zapada :  Era viscol si mergeam spre nicaieri, pentru ca nu se vedea nimic
Data publicarii: 02 Septembrie 2013
Data actualizare: 26 Ianuarie 2014
Profesionalismul redactiei Stirilor PROTV este certificat inca o data de o prestigioasa nominalizare la Premiile Emmy, de aceasta data pentru reportajele despre caderile masive de zapada de la inceputul anului 2012.

 Pentru a treia oara munca, dedicarea, acuratetea si expertiza intregii echipe a stirilor PROTV, de la corespondenti, reporteri, operatori imagine, editori, editori de montaj la producatori plaseaza postul din Pache Protopopescu in elita mondiala a jurnalismului.

Pana pe 1 octombrie, atunci cand la New York vor fi anuntati castigatorii, iata ce inseamna aceasta nominalizare pentru cativa dintre oamenii care au condus la aceasta performanta.


Andreea Marinescu, corespondent al Stirilor PROTV, vorbeste despre reportajele "Romania sub zapada":


Ce ati simtit atunci cand ati aflat ca reportajele voastre au fost nominalizate la prestigioasele Premii Emmy? 

Nu ma asteptam, de fapt nici nu indrazneam sa visez la asa ceva, ca reportajele realizate de o echipa din care am facut si eu parte sa ajunga sa fie nominalizate la Emmy. E extraordinar, magulitor, emotionant, e  in toate felurile minunate la care ma pot gandi.  

Care au fost cele mai mari dificultati pe care le-ati intampinat atunci in timpul filmarilor? 

Cred ca pornind de la drum si incercarile disperate de a ajunge la oamenii care aveau nevoie de ajutor, pana la frigul indurat si demersurile facute catre autoritati sa facem ceva pentru cei care au nevoie au completat un peisaj care acum nu mai pare atat de complex. Atunci insa era ca si cum cineva ne punea sa alergam  cu picioarele legate si cu ochii acoperiti. Era dificil sa gasim oameni cu care sa colaboram, sa ne ajute cu utilaje sa ajungem in cele mai  indepartate sate acolo unde nu ajunsese nimeni de zile intregi, iar oamenii de acolo erau fara apa si paine, erau bolnavi si ramasesera fara medicamente. Tin minte ca era viscol si mergeam spre nicaieri, pentru ca nu se vedea nimic. La un moment dat nu mai simteai frigul, ci doar frustrarea ca nu ai dus decat doua paini si o sticla cu apa unei familii care statea intr-o casa la capatul satului si in care erau 7 suflete care vedeau in tine speranta.

Ce v-a impresionat cel mai mult in acele zile? 

Mi se rupea sufletul cand vedeam oameni plangand, cand vedeam batrani neputinciosi care atunci cand primeau doua paini ne rugau sa luam una din ele sa o ducem la o casa mai incolo unde era si altcineva bolnav sau fara ceva de mancare.   Ma cuprindea neputinta cand incercam sa gasesc solutii pentru oameni bolnavi, iar elicopterele nu puteau sa aterizeze din cauza viscolului sau cand camioanele armatei si ale jandarmeriei nu aveau cum sa inainteze prin nameti.

O batrana, cand ne-a vazut la usa cat eram de inghetati, ne-a oferit un cojoc, desi ea nu mai avea lemne prea multe pentru incalzit. Am intalnit oameni care isi acoperisera bidonul cu apa cu cele mai groase haine doar ca sa nu inghete si sa aiba cu ce sa isi ia medicamentele, ei fiind la propriu ingropati in zapada. La ei in casa se intra printr-o gaura pe langa streasina facuta cu mainile de catre barbatul de 60 de ani care locuia acolo impreuna cu sotia, ea fiind bolnava la pat! Era asa de dur totul la prima vedere ca te naucea.

 

Cate zile ati petrecut atunci alaturi de oamenii izolati? 

Cred ca au fost doua sau trei saptamani de foc continuu sau mai bine spus de viscol continuu, doua saptamani in care la final de zi cand puneam capul pe perna eram multumiti daca mai ajunsesem intr-o zona izolata sa mai ajutam pe cineva care chiar avea nevoie. De fapt asta era combustibilul nostru pentru ziua urmatoare. 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies