• PRO TV
  • Ce regrete are Botezatu despre moartea Mamei Zina! “A fost o mare iubire a vieții mele!”

Ce regrete are Botezatu despre moartea Mamei Zina! “A fost o mare iubire a vieții mele!”

Ce regrete are Botezatu despre moartea Mamei Zina! “A fost o mare iubire a vieții mele!”

Cătălin Botezatu, preferatul Zinei Dumitrescu, s-a întristat la aflarea veștii despre decesul Mamei Zina. Celebrul designer ne-a vorbit, printre lacrimi, pentru ProTV.ro, despre cea cu care a făcut istorie în moda românească! 

“Am primit din păcate vestea acum o  oră și ceva (N.R.: la  16.20 am vorbit cu Bote). Inițial mi s-a spus  de  resuscitarea ei, apoi un ziarist mi-a spus că a   fost anunțat decesul. Mi se pare incredibil,  știam  că inevitabilul se va produce într-o  zi. Starea ei se agravase, din varii motive, domina lipsa de viață… Din nefericire, și o spun cu regret, din inimă, nu am ajuns în ultima perioadă la ea, să o văd, dar am mai vorbit.  Știam că e pe mâini bune, știam că se află într-un azil unde proprietarul de acolo era orice pentru ea, tată, prieten, se putea baza mereu pe ea. Știam că am dus-o într-un loc unde este bine și că orice s-ar întâmpla din punct de vedere emoțional, este un loc potrivit. A mai fost intervievată acum o lună, maxim trei săptămâni, de Cristi Brancu, și a spus că ar mai fi avut o ultimă dorință, să mai meargă la o prezentare de modă.  Când a fost întrebată la ce prezentare de modă ar vrea să meargă, a spus la Cătălin, normal. Vroia să vina să vadă o colecție de-a mea!  Zina a fost o mare iubire a vieții mele, din punct de vedere profesional și ca om. Ea m-a introdus în trupa de modele a casei de modă. Eu lucram deja la APACA și UCECOM când am cunoscut-o”, spune Bote. 
 
“Suntem mulți care ne-am întemeiat o familie alături de ea, din punct de vedere al modei. A fost familia noastră, cu care plângea, alături de care se bucura, ne bucuram împreună. Zina a fost omul cu care am făcut cele mai frumoase prezentări de modă și avem cele mai frumoase amintiri. Mi-aș fi dorit acum să fi fost lângă noi. Mai mergea din când în când la spital. Îmi aduc aminte că atunci când făceam prezentări de modă și mergea la spital, am furat-o din spital și am sărit geamul cu ea în brațe pentru a putea merge împreună la o prezentare pentru că doctorul nu-i dădea voie. Atunci era tânără și nu a stat locului. Eram nebuni cu toții și făceam tot felul de giumbușlucuri. Mi-aș fi dorit să facem acum același lucru… Îmi pare rău, foarte rău, că nu am reușit să-mi iau “La revedere” de la ea, nu am avut această șansă”, mai spune designerul Cătălin Botezatu. 
   Întrebat dacă a apucat să vorbească sau să comunice cu cineva din familia Zinei Dumitrescu, imediat după ce a aflat vestea trecerii ei în neființă, Botezatu ne-a declarat: “Nu am apucat să vorbesc cu nimeni pentru că singurul membru al familiei sale  este doar Cătălin, fiul ei. Nu mai știu nimic de el și este o discuție în care nu mi-aș dori să intru!".

Va participa sau nu Bote la înmormântare? 
  
“Copilul” Mamei Zina, așa cum îi plăcea ei să-i spună, nu știe dacă va putea să participe la funeraliile acesteia.

“Din păcate sunt plecat din țară. Dacă vor funeraliile vor fi începând de luni, cu siguranță că voi merge la înmormântare.  Dar dacă se vor desfășura până luni, nu știu cum o să fac, deoarece sunt plecat din țară și implicat în niște showuri tot de modă, pentru că viața noastră înseamnă showurile de modă și prezentările. Iată că și ultima dorință a Zinei a fost să participe la o prezentare de modă…”, a mai spus Bote, în încheiere. 
  

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni