Ea e femeia care pretinde că i-a fost amantă lui Woody Allen pe când avea doar 16 ani

Ea e femeia care pretinde că i-a fost amantă lui Woody Allen pe când avea doar 16 ani
Autor: Dan Brumar
Data: 18 Decembrie 2018
Actorul și regizorul Woody Allen e cunoscut drept un mare crai, însă nimeni nu știa că a avut o relație de opt ani cu o minoră.

La 41 de ani, americanul Woody Allen s-a aventurat într-o relație cu o adolescentă de 16 ani, căreia i-a strecurat numărul de telefon în timpul unei cine. La 59 de ani, Babi Christina Engelhardt a ieșit în presă și a vorbit cum a ajuns iubita lui Allen și cum relația lor a fost acceptată de iubita de atunci a marelui actor.

Într-un interviu acordat publicației Hollywood Reporter, fosta actriță, fotomodel de succes în anii ’80, a mărturisit că l-a cunoscut pe Allen în 1976, la un restaurant celebru, unde au făcut schimb de numere de telefon. Curând, actorul a invitat-o în apartamentul său din Fifth Avenue, unde nu s-a dat în lături de la a avea relații intime cu ea, deși fata nu împlinise vârsta majoratului. 

„A fost o plăcere, a fost agreabil. Știind că era regizor, nu m-am opus. Veneam dintr-un loc al devotamentului”, a declarat Babi Christina Engelhardt pentru publicația citată.

Cei doi au căzut de acord să nu facă publică relația lor și să nu discute despre ea la el la serviciu. Totodată, Woody Allen a insistat ca singurul loc de întâlnire să fie apartamentul său din New York. 

Curând, relația lor avea să capete alte valențe. Woody o suna acasă la părinții ei, și nu ținea cont de oră. Apoi, regizorul a început să aducă și alte fete la întâlnirile lor, pentru a condimenta mai mult serile. Babi mărturisește că la vremea respectivă a fost încântată de această experiență, găsind bisexualitatea mai mult decât interesantă.

După patru ani de relație clandestină, Allen a anunțat-o că vrea să o prezinte noii sale iubite, actrița Mia Farrow. „Mi s-a făcut rău. Nu voiam să fiu acolo deloc și totuși nu găseam curajul de a mă ridica și a pleca”, a spus Engelhardt, azi o femeie divorțată și cu doi copii de facultate alături.

Însă, în ciuda reacției de moment, Babi a început să o îndrăgească pe Mia Farrow, alături de care îi oferea nopți de neuitat lui Woody Allen. Curând, regizorul avea să o dea uitării și pe Mia Farrow și să înceapă o relație cu fiica ei adoptivă Soon-Yi Previn. Starul american s-a căsătorit cu ea în 1991 și a părăsit-o pe mama ei. Soon-Yi Previn (47 de ani) și Woody Allen (82 de ani) sunt căsătoriți și azi.

Woody Allen, alături de Soon-Yi Previn, actuala soție

Babi Christina Engelhardt l-a părăsit și ea pe Woody Allen când și-a dat seama că nu a fost niciodată al ei. A plecat din New York și a luat lecții de actorie de la Stella Adler și Lee Strasberg, care i-au școlit și pe Al Pacino și Ellen Burstyn.

Azi, Babi Christina Engelhardt e de părere că povestea ei trebuia spusă și a explicat de ce a ieșit acum cu aceste dezvăluiri. „Ceea ce m-a făcut să vorbesc acum a fost faptul că aș putea oferi o perspectivă. Nu-l atac pe Woody, nu este o campanie împotriva lui. Vorbesc despre povestea mea de iubire. Asta m-a făcut să fiu ceea ce sunt azi. Nu am niciun regret”, a mai spus Engelhardt.

FULLSCREEN
Ea e femeia care pretinde că i-a fost amantă lui Woody Allen pe când avea doar 16 ani
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO