Finala Desafio: Aventura este tot mai aproape, iar tensiunea crește de la o ediție la alta. Concurenții rămași în joc se pot mândri cu un parcurs extraordinar. Pentru Vladimir Drăghia, experiența a însemnat mai mult decât o competiție. A fost vorba de prietenii legate și lecții despre oameni. În interviul de mai jos, concurentul vorbește despre emoțiile dinaintea finalei, oamenii de care s-a apropiat cel mai mult și motivul pentru care renunțarea nu a fost niciodată o opțiune.
Gallery
Cu marea finală Desafio: Aventura tot mai aproape, emoțiile ating cote maxime pentru concurenții rămași în competiție. Printre cei care au reușit să reziste până aproape de ultimul act se numără și Vladimir Drăghia, care spune că experiența trăită în concurs l-a îmbogățit nu doar prin provocările depășite, ci și prin oamenii pe care i-a cunoscut. Înaintea ultimelor confruntări, Vladimir vorbește deschis despre relațiile legate în competiție și motivația lui.
Mai e foarte puțin și competiția Desafio: Aventura se apropie de final. Ce emoții te încearcă în acest moment?
Sunt bucuros că am făcut parte din nebunia asta de joc. Mă bucur că mi-am făcut prieteni, că am trăit fiecare zi acolo de parcă ar fi fost ultima, că am mușcat cu poftă din toată experiența.
Dacă ar fi să alegi între forță fizică și strategie socială, ce te-a ținut cu adevărat în competiție până acum?
Cuvântul strategie, pentru mine, în contextul acesta social, are o conotație negativă. Nu a fost o strategie să mă comport firește printre oameni. E pur și simplu bun simț. I-am tratat pe toți așa cum mi-ar plăcea să fiu și eu tratat, am amendat ceea ce am considerat că a fost derapaj moral și am felicitat când am avut ce și pe cine. Ecuația câștigătoare este, bineînțeles, un mix între capacitatea de a juca bine și cea de a te înțelege cu ceilalți oameni cu care împarți locul, jocul, experiența.
Ai petrecut foarte mult timp în emisiune. Cine e persoana de acasă la care te-ai gândit cel mai des?
La Alice, bineînțeles. La Alice și la cele două fete ale noastre.
A existat un moment în care ai vrut să renunți?
Niciodată. Cum sa renunț? M-am bucurat de fiecare clipă. Nu-mi venea să cred când vedeam alți jucători că vor să plece acasă, deși înțeleg că fiecare are experiența lui și dacă eu mă simt bine acolo nu e obligatoriu că toți să se simtă la fel. Dar mi se pare că dacă ai fost ales dintre sute, mii de persoane care au fost la casting, ești dator măcar pentru locul pe care îl ocupi să lupți cât mai tare, să iei tot ce poți lua din concursul ăsta.
Ce te-a făcut să continui?
Felul meu de a fi. Nu știu să fi renunțat vreodată la ceva. Dacă vreau ceva, lupt, fac tot ce îmi stă în puteri să obțin. Dacă obțin, bine, dacă nu - sunt împăcat că am făcut tot posibilul.
Care a fost momentul în care te-ai simțit cel mai singur în competiție, chiar dacă erai înconjurat de oameni?
Din fericire nu a existat un astfel de moment. Am avut noroc că pe unde am fost, și am fost în toate echipele, mi-am găsit oameni cu care să pot relaționa cel puțin decent.
Ai făcut vreodată ceva aici care nu te reprezintă doar ca să mergi mai departe?
Din fericire, nu. Nu a fost nevoie.
Ce a fost?
Nimic.
Cu cine te-ai înțeles cel mai bine din concurs?
Cu Dumbo, cu Codruța, cu Valentin, cu Sergiu, cu Ian și cu Rafa.
Dar cel mai puțin bine?
Cu Lena și Iuliana.
După tot ce ai trăit aici, te-ai întors acasă același om sau e ceva ce știi sigur că nu va mai fi la fel?
Te schimbă lunile alea petrecute acolo, bineînțeles, dar nu în măsura în care să pot spune că ceva nu va mai fi la fel. Mă simt mai bogat cu câțiva prieteni și multe clipe senzaționale. O să am o grămadă de povești pentru anii bătrâneții, iar ăsta mi se pare un mare câștig.
Citește și: