Emisiuni
La Măruță
Semnele timpurii ale violenței la copii pe care adulții le trec cu vederea! Ce spune psihoterapeutul Monica Dascălu

Semnele timpurii ale violenței la copii pe care adulții le trec cu vederea! Ce spune psihoterapeutul Monica Dascălu

Citeste mai mult despre: psiholog,

Publicat 29. 1. 2026

Adaugă PRO TV ca sursă preferată în Google

Apariția Monica Dascălu în emisiunea La Măruță a adus în prim-plan o temă extrem de sensibilă și actuală: violența în rândul copiilor și adolescenților.

Gallery

+ încă 6 fotografii

Ca în fiecare săptămână, Monica Dascălu nu a fost prezentă în calitate de jurnalist, ci ca psihoterapeut autorizat, oferind o perspectivă profundă, echilibrată și necesară asupra unui fenomen care îngrijorează tot mai mult societatea românească.

Violența nu apare brusc

Unul dintre mesajele centrale transmise de Monica Dascălu este acela că violența nu apare din senin. Ea este rezultatul unui proces complex, alimentat de factori psihologici și de mediu, care se acumulează în timp. La copii și adolescenți, lipsa controlului emoțional, dificultatea de a gestiona furia și impulsivitatea sunt primele semnale de alarmă. Aceste manifestări nu trebuie ignorate sau minimalizate, ci înțelese ca indicii ale unei suferințe interioare.

Rolul mediului familial și al modelelor de comportament

Familia rămâne un factor esențial în dezvoltarea emoțională a copilului. Un mediu în care violența verbală este prezentă constant, în care conflictele sunt rezolvate prin agresivitate sau dominare, transmite copilului ideea că forța este o soluție legitimă. Copiii reproduc ceea ce văd, nu ceea ce li se spune, iar comportamentele învățate acasă sunt adesea replicate la școală sau în grupurile de prieteni.

Totodată, Monica Dascălu subliniază că nu pot fi făcute generalizări. Fiecare copil are propria istorie, iar violența apare, de cele mai multe ori, dintr-un cumul de factori de risc.

Lipsa empatiei, un semnal major de alarmă

Un aspect deosebit de grav este diminuarea sau absența empatiei. Atunci când un copil nu poate înțelege suferința celuilalt, nu poate simți că durerea provocată este reală, riscul de comportamente violente crește semnificativ. Cruzimea față de animale, indiferența față de suferința colegilor sau agresivitatea verbală constantă sunt manifestări care ar trebui să alerteze adulții din jur.

MONICA DASCĂLU: Cum spuneam, nu apare brusc. Violența are foarte multe cauze. Există cauze interne, care pot fi observate mai greu, dar sunt și cauze ce țin de mediul în care copilul crește. Gândește-te la un copil care, toată viața lui, crește înconjurat de violență verbală. Vede poate, nu neapărat, abuz fizic, dar aude și vede că violența este percepută ca o răsplată. Devine o formă de control pentru el. La școală sau în mediul cu prietenii folosește același mod pe care l-a văzut acasă.

Ei pot avea, sunt factori - fiecare ființă, fiecare copil, fiecare adolescent are propria istorie; nu putem generaliza. Însă există un cumul de factori de risc și, în general, sunt acești factori interni, factori psihologici, acolo unde el nu mai are controlul asupra propriilor emoții, nu mai poate, iar cel mai grav este că nu are empatie. El nu poate să simtă că atunci când lovește pe cineva, doare. Nu poate să se pună în locul celuilalt coleg, să simtă că durerea există și atunci când îi adresezi un cuvânt urât unui coleg, acesta poate să doară.

Deci lipsa empatiei este un semnal de alarmă. Sunt foarte mulți copii care lovesc animale, care sunt cruzi cu animalele, tot din același context al factorilor de risc. Mai sunt traumele. Sunt foarte mulți copii care au avut traume și care le manifestă ulterior, în adolescență sau când devin tineri, ceea ce n-au putut trăi în copilărie.

Trauma și mecanismele de supraviețuire

Multe comportamente violente își au rădăcina în traume din copilărie. Copiii care au fost nevoiți să dezvolte mecanisme de supraviețuire pentru a face față unor medii ostile pot ajunge, în adolescență, să reacționeze disproporționat. Când aceste mecanisme nu mai sunt suficiente pentru a gestiona emoțiile intense, violența poate deveni o formă de descărcare, îndreptată fie spre sine, fie spre ceilalți.

Școala și comunitatea, factori de protecție

În lipsa unui suport solid în familie, un adult din comunitate poate face diferența. Un profesor atent, un consilier școlar, un membru al familiei extinse sau o altă figură de referință pot deveni factori de protecție importanți. Ascultarea, validarea emoțiilor și intervenția timpurie pot reduce semnificativ riscul unor derapaje grave.

Totodată, este necesară o mai mare claritate în ceea ce privește regulile și consecințele în mediul școlar. Copiii au nevoie de limite ferme, explicate pe înțelesul lor, nu doar de teorii sau sancțiuni aplicate incoerent.

Blândețea ca instrument de prevenție

Monica Dascălu vorbește despre blândețe nu ca despre slăbiciune, ci ca despre o strategie de prevenție. Calmului, claritatea și consecvența în relația cu copilul sunt mult mai eficiente decât agresivitatea sau dorința de control. Modelele parentale bazate pe forță perpetuează, în timp, același tip de comportament distructiv.

Impactul tehnologiei și al mediului online

Expunerea excesivă la ecrane și la mediul virtual influențează negativ capacitatea de concentrare și dezvoltarea empatiei. Atunci când relaționarea este înlocuită de interacțiunea cu un ecran, copiii pierd contactul cu emoțiile reale ale celorlalți. În familiile în care există însă suport emoțional și comunicare sănătoasă, efectele negative ale mediului online pot fi atenuate.

Responsabilitatea adulților

Mesajul final este unul clar: responsabilitatea aparține adulților. Părinții, profesorii și comunitatea trebuie să își asume rolul de ghizi emoționali pentru copii. Violența nu este o soluție educativă, iar regulile impuse prin frică nu construiesc caractere sănătoase. Doar prin implicare, empatie și educație emoțională se poate preveni transformarea suferinței copiilor în acte de agresivitate cu urmări dramatice.