• Emisiuni
  • Romania, te iubesc!
  • Duminică, la România, te iubesc!, Paula Herlo ne arată ce s-a ales de miliardele din PNRR pentru educație: școli verzi neterminate, laboratoare nefolosite și microbuze cumpărate cu semne de întrebare

Duminică, la România, te iubesc!, Paula Herlo ne arată ce s-a ales de miliardele din PNRR pentru educație: școli verzi neterminate, laboratoare nefolosite și microbuze cumpărate cu semne de întrebare

Duminică, la România, te iubesc!, Paula Herlo ne arată ce s-a ales de miliardele din PNRR pentru educație: școli verzi neterminate, laboratoare nefolosite și microbuze cumpărate cu semne de întrebare

Școli noi, independente energetic, laboratoare dotate cu tehnologie de ultimă generație, microbuze electrice pentru elevii din mediul rural și campusuri pentru învățământ dual - sunt câteva dintre promisiunile făcute prin PNRR pentru educația din România. Duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!, Paula Herlo arată ce s-a întâmplat, în realitate, cu o parte dintre aceste investiții.

Sistemul educațional a primit prin PNRR 3,5 miliarde de euro, bani care ar fi trebuit să schimbe felul în care copiii învață și ajung la școală. Însă, pe teren, realitatea este alta: „Am plecat de la o promisiune clară: școli moderne, tehnologie de ultimă generație și transport curat pentru copii. În realitate, am găsit șantiere neterminate, laboratoare încuiate și echipamente pe care profesorii nu știu să le folosească. Am mers în școli unde există tehnologie de zeci de mii de euro, dar care stă nefolosită. Profesori fără formare reală, echipamente livrate fără suport, laboratoare care funcționează doar pe hârtie. Documentele și declarațiile obținute în această anchetă arată și un posibil lanț de decizie defectuos: ghiduri de finanțare scrise neclar, specificații copiate, proceduri schimbate pe parcurs și o descentralizare care a fragmentat achizițiile și a permis diferențe uriașe de preț. Este o radiografie a unui sistem care a primit miliarde, dar care, în multe locuri, nu a reușit să le transforme în educație reală pentru copii”, spune Paula Herlo.

 Ancheta urmărește și achizițiile de microbuze electrice pentru transportul elevilor. Peste 1.300 de astfel de microbuze ar trebui să ducă elevii la școală, mai ales în comunitățile în care drumul până la cursuri poate face diferența dintre prezență și abandon. În același timp, de la șantierele școlilor verzi, care ar trebui finalizate până la termenul-limită din PNRR, până la laboratoare Smart Lab dotate cu ochelari VR, roboți, imprimante și scanere 3D, ancheta Paulei Herlo arată discrepanța dintre banii investiți și impactul real în clase.

 Nu ratați duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!, analiza Paulei Herlo despre miliardele promise educației și felul în care tehnologia, transportul verde și școlile moderne au ajuns, în multe locuri, să rămână doar pe hârtie. Emisiunea poate fi urmărită și online, pe VOYO.

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Romania, te iubesc!

Articole pentru emisiune Romania, te iubesc!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni