• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Care sunt alimentele care ne hidratează pe timpul verii! Nutriuționistul răspunde la cele mai importante întrebări

Care sunt alimentele care ne hidratează pe timpul verii! Nutriuționistul răspunde la cele mai importante întrebări

Vara aduce cu ea temperaturi ridicate și un necesar crescut de hidratare.

Dacă apa rămâne baza, nutriționistul Roxana Radu a explicat în emisiunea „Vorbește lumea” că ne putem hidrata eficient și prin alimentație. Există o serie de legume, fructe și preparate ușoare care conțin un procent ridicat de apă și contribuie la menținerea echilibrului hidric al organismului.

Roxana Radu, la Vorbește lumea

Primul pas? Alegerea corectă a legumelor. Castraveții, salata verde, roșiile, dovlecelul, ardeiul gras și țelina sunt în topul listei. Acestea nu doar că sunt bogate în apă, dar oferă și fibre, vitamine și minerale esențiale, perfecte pentru o alimentație ușoară și sănătoasă în sezonul cald.

VEZI VIDEO ATAȘAT

Nici fructele nu trebuie neglijate. Pepenele roșu este vedeta verii, fiind compus în proporție de peste 90% din apă. Alături de acesta, căpșunile, grapefruitul, portovbl_020725_roxanaraducalele, zmeura, murele și ananasul sunt alegeri excelente pentru gustări răcoritoare și nutritive.

VEZI VIDEO ATAȘAT

Pe lângă legume și fructe, există și alte opțiuni care pot completa procesul de hidratare. Iaurtul natural, de exemplu, are un conținut important de apă și probiotice benefice pentru digestie. De asemenea, supele clare de legume sunt ușor de digerat și contribuie la menținerea nivelului optim de lichide din organism.

Totuși, consumul acestor alimente nu înlocuiește complet aportul de lichide. Apa rămâne esențială și trebuie consumată pe parcursul întregii zile. Alimentele bogate în apă sunt un sprijin important, dar nu suficient pentru a asigura întreaga hidratare zilnică, mai ales în zilele toride.

Prin urmare, vara aceasta, cheia unei bune hidratări constă într-o combinație echilibrată între lichide și alimente proaspete, ușor de digerat. Organismul va fi mai energic, pielea mai strălucitoare, iar tu vei face față cu mai multă ușurință caniculei.

VEZI VIDEO ATAȘAT

FOTO:PROTV.RO

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni