• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Plătești prea mult la curent? Trucurile simple care îți pot tăia factura chiar de azi

Plătești prea mult la curent? Trucurile simple care îți pot tăia factura chiar de azi

Facturile la electricitate pentru cei mai mulţi consumatori s-au dublat în ultima perioadă, chiar dacă preţul gazului este încă plafonat.

Odată cu venirea sezonului rece consumul creşte în majoritatea locuinţelor - tocmai de aceea subiectul a fost abordat de Știrile pe scurt de la Vorbește lumea.  

Contextul actual

Locuitorii României se confruntă cu facturi la electricitate mult mai mari - conform unui recent studiu, România are al 21-lea cel mai scump curent electric pentru populaţie la nivel global. Motivul: costuri ridicate legate de producţie, import, pierderi în sistem şi taxe, dar şi consum mai mare în perioada rece. În acest context, măsurile eficiente de reducere a consumului devin o necesitate reală pentru gospodării.

Ce s-a recomandat la Vorbește Lumea

  • S-a făcut referire la faptul că un frigider etichetat cu clasa A dacă nu este curăţat regulat (grilajele, spatele, ventilaţia) poate să devină practic clasa C, ceea ce înseamnă consum de până la aproximativ dublu.

  • S-a atras atenţia că acelaşi principiu se aplică pentru maşina de spălat rufe, maşina de spălat vase - dacă nu sunt întreţinute, curăţate, dacă filtrele şi compartimentele nu sunt verificate, consumul creşte.

  • Punctul central: menţinerea aparatelor în stare bună, curăţenia, întreţinerea regulată aduc economii considerabile.

Iată alte măsuri practice pentru reducerea facturilor

  1. Întreţinerea aparatelor electrocasnice - Curăţă periodic spatele frigiderului, grilele de ventilaţie. Un aparat care funcţionează eficient consumă mai puţin.Foloseşte maşina de spălat rufe şi maşina de spălat vase doar la încărcături complete (evitarea ciclurilor cu sarcină mică).                                                           

  2. Optează pentru programe de spălare la temperaturi mai scăzute când este posibil – încălzirea apei consumă mult.
  3. Treci la becuri LED – acestea folosesc mult mai puţin curent decât becurile incandescente.
  4. Izolează bine locuinţa – uşi, ferestre, zone cu pierderi de căldură – deoarece dacă iarna temperatura din casă este mai scăzută, aparatele de încălzire + ventilatoare + alte sisteme vor munci mai mult.

VEZI VIDEO ATAȘAT

Dacă aplici constant aceste măsuri: întreţinerea electrocasnicelor + utilizarea eficientă + monitorizare + tarife optimizate – poţi reduce factura chiar cu aproximativ jumătate (depinde de locuinţă, tipul de aparat, comportamente).Guvernul român are ca ţintă o reducere cu ~ 25% a facturilor de electricitate în 6-12 luni, prin măsuri structurale.

FOTO: SHUTTERSTOCK

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni