Karmen, detalii din culisele serialului CLANUL: „Tati se uită!”

Karmen a devenit recent membră a familiei CLANUL! Aceasta joacă rolului lui Nadine, fiica celebrului mafiot „Constanțeanu”, iar aparițiile sale sunt pline de suspans, adrenalină și emoție. Invitată la Vorbește Lumea, frumoasa artistă a vorbit atât despre serialul fenomen care poate fi urmărit pe PRO TV și pe VOYO, cât și despre alte aspecte ale vieții sale personale. 

Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a îndeplinit un vis! Aceasta a ajuns să joace în serialul fenomen CLANUL, care a debutat cu cel de-al doilea sezon duminică, 19 februarie 2023. În platoul Vorbește Lumea, tânăra a vorbit despre experiența de pe platourile de filmare și a povestit câteva reacții ale tatălui ei, după ce a văzut primul episod din serial:

„Tatăl meu mi-a urmărit mersul în acest sens încă de mică pentru că m-a încurajat să merg la cursuri de actorie, am făcut cursuri cu doamna Stela Popescu, am fost la Facultatea de Actorie la Hyperion, am avut mici activități mai tot timpul. Acum este foarte mândru de mine pentru că este primul meu proiect mare”, a spus ea. 

Întrebată dacă Adi Minune se uită la CLANUL, Karmen a recunoscut că este fan al serialului, însă din cauza programului încărcat nu reușește să se uite la TV, ci pe VOYO.

„Tati se uită la CLANUL. Nu se uită la televizor pentru că nu îl ajută programul, dar se uită pe VOYO. Are abonament la VOYO, ceea ce vă recomand și vouă pentru că eu am văzut deja al doilea episod din sezonul 2. M-a sunat și mi-a zis despre o replică din serial. A spus că am zis-o atât de EU! A fost exact ce aș fi zis eu”, a spus ea. 

VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni