• PRO TV
  • Care e starea medicală a bărbatului cu COVID-19 care refuză oxigenul?

Care e starea medicală a bărbatului cu COVID-19 care refuză oxigenul?

Care e starea medicală a bărbatului cu COVID-19 care refuză oxigenul?

Un român cu COVID-19 șochează și refuză oxigenul din cauza faptului că acesta ”poate să fie toxic”!          

E vorba de un bărbatul în vârstă de 34 de ani, nevaccinat, internat în prezent la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara. Pacientul are afectare pumonară de 80%, iar medicii încearcă să îi salveze viaţa.



„Este unul dintre multele cazuri care efectiv ignoră sfaturile medicale și l-am adus în atenția opiniei publice ca să vadă oamenii cu ce ne confruntăm, să vadă oamenii pericolele la care se expun cu această infecție parșivă SARS-CoV-2 și faptul că ești tânăr nu înseamnă că nu poți face un fenomen foarte sever de COVID-19. Băiatul a venit în stadiu foarte avansat la noi, 80 la sută disfuncție pulmonară, deși avea două teste antigenice acasă realizate acasă și erau negative. PCR-ul a decelat pozitiv și la o zi după ce s-a internat în spital a trebuit să îl mutăm la Terapie intensivă și încă o zi după aceea a trebuit să îl intubăm. Acum, colegii încearcă să îl salveze. E la limita dintre viață și moarte”, a spus directorul medical al Spitalului „Victor Babeș”, din Timișoara. 

Vezi și: Trending Review - Șarpe născut cu emojiuri pe spate!


 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni