• PRO TV
  • UNTOLD 2021 | Cine sunt primii artiști confirmați. Surpriza festivalului, un rapper celebru

UNTOLD 2021 | Cine sunt primii artiști confirmați. Surpriza festivalului, un rapper celebru

UNTOLD 2021 | Cine sunt primii artiști confirmați. Surpriza festivalului, un rapper celebru

Cel mai așteptat festival muzical al momentului, UNTOLD, îi aduce în România pe cei mai buni DJ-i din lume. Primii artiști confirmați la UNTOLD 2021 vor face un show de poveste pe Cluj Arena în septembrie. 

David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike se numără printre invitații care au confirmat prezența la UNTOLD 2021.

Galeria starurilor este completată cu alte nume din top 10 cei mai buni DJ-i ai lumii: Steve Aoki, Alok, Afrojack, dar și de artiști de renume internațional ca și DJ Snake, Lost Frequencies, Above & Beyond, Benny Benassi și Martin Solveig. Iubitorii de muzică live îi vor putea asculta în acest an pe The Script, Parov Stelar și pe rapper-ul american TYGA, care vine pentru prima dată pe scena principală UNTOLD. 

David Guetta, omul recordurilor, la UNTOLD 2021

Francezul DAVID GUETTA a câștigat aproape tot: de la statutul de No.1 DJ în Top 100 DJ Mag la discuri de platină pentru vânzări record ale single-urilor lansate, recunoașterea și respectul comunității industriei electronice, o bază de date uriașă de fani în orice colț din lume, până la două trofee oferite de Guinness World Records. 

Piesa pe care a lansat-o cu superstarul pop Sia, “Let’s Love” a bătut un record absolut de download-uri pe platformele de streaming, iar Guetta a devenit artistul cu cele mai multe vizualizări pentru un DJ set live și cel mai apreciat DJ pe platforma Facebook.

ABOVE & BEYOND sunt cei mai dedicați DJ-i/producători din industria trance și au încercat în permanență să depășească limitele standardelor impuse de un anume stil din muzica electronică. Jono Grant, Tony McGuiness și Paavo Siljamäki sunt cei trei britanici din spatele celui mai respectat proiect trance. De la producții orientate spre genul trance până la albume acustice, Above & Beyond au acoperit tot. 

În 2016 au fost nominalizați la Grammy, la categoria Best Dance Recording cu "We're All We Need", iar în 2018 "Northern Soul" a ajuns în aceeași listă de nominalizați la premiile Grammy. 

ALOK e cel mai bine plasat DJ brazilian în clasamentul Top 100 DJ Mag. În 2020 a ajuns în primii 5 ai lumii, marcând o urcare de clasament de 6 poziții. Încă de la primul succes, “Hear Me Now”, brazilianul s-a focusat și pe producția muzicală și pe aparițiile live pe mainstage-ul marilor evenimente din lume, în anul 2017 revista Forbes incluzându-l în lista celor mai influente persoane cu vârsta sub 30 de ani. 

DJ SNAKE, care a debutat în 2013 cu "Bird Machine" și "Turn Down for What", a semnat o colaborare cu Diplo și solista MØ pentru una dintre cele mai bine vândute piese dance, "Lean On". 

Trupa rock THE SCRIPT se va afla pentru a doua oară în lineup-ul unui festival din România. După un concert live în 2018 la cea de-a doua ediție Neversea, solistul Daniel O'Donoghue a declarat "Românii ne-au dat fiori pe şira spinării". Pe Cluj Arena membrii trupei The Script vor cânta piese live precum "The Man Who Can't Be Moved",  "Breakeven", "For the First Time", "Nothing", "Hall of Fame" sau "Superheroes", piese cu care au intrat în clasamentele din întreaga lume. 

Rapperul Tyga, în premieră la festivalul UNTOLD



Este unul dintre cei mai cool artiști ai noului val, are piese cu care a ajuns în top 10 în chart-urile din toată lumea, este un artist în al cărui palmares apar: Discul de Platină și Discul de Aur pentru vânzări record, un Grammy. Tyga a fost recompensat în cadrul MTV Music Awards cu premii la categoriile: Best US Act, Favorite Rap/Hip-Hop Artist, World's Best Male Artist, World's Best Entertainer of the Year. 

Azi este unul dintre cei mai urmăriți artiști în mediul online, unde marchează recorduri: clip-ul oficial pentru single-ul "Taste" a fost vizualizat de peste 1,2 miliarde de oameni din întreaga lume. 

Spectacol și pe scenele secundare de la UNTOLD 2021

La scenele secundare, unde răsună genurile muzicii underground, vor fi prezenți unii dintre cei mai ceruți artiști din lume. Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, îl așteaptă pe maestrul Paul Kalkbrenner LIVE, care în pandemie a lansat EP-uri și single-uri noi, cu care cu siguranță va face senzație live în rândul publicului, în acest an. 

Uimitor va fi și show-ul belgiencei Amelie Lens, care vine pentru prima oară la festivalul UNTOLD. În ultimii ani, artista s-a remarcat tot mai mult la cele mai mari festivaluri techno și a intrat în categoria headlinerilor, cu stilul său minimal-techno captivant.

Jamie Jones B2B Loco Dice, Nina Kraviz, Pan-Pot, Raresh, Rhadoo și Tale of Us sunt, de asemenea, printre figurile iconice techno care vor urca pe scena Galaxy. Fanii drum&bass și trap se vor încărca cu energie bună la scena Alchemy de la DJ-ii Camo & Krooked, Chase & Status DJ Set, Dirtyphonics DJ Set, DUB FX, Netsky, Rudimental DJ și Wilkinson DJ Set & MC AD-Apt.

Abonamente și bilete de o zi, disponibile 

Fanii festivalului pot să achiziționeze începând de marți, 22 iunie 2021, abonamente pentru cele 4 zile de magie la prețul de 159 de euro plus taxe. Tot de marți sunt disponibile si abonamentele VIP la prețul de 399 de euro plus taxe. Se pun în vânzare și biletele de o zi la prețul de 69 de euro plus taxe. Există și varianta de bilet de o zi pentru zona VIP la prețul de 169 de euro plus taxe. Mai multe informații se pot găsi pe untold.com.  

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 9-12 septembrie 2021.

Fotografii: UNTOLD/Getty

Vezi și VIDEO: UNTOLD, povestea unui vis devenit realitate

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni