• PRO TV
  • Liam Neeson a recunoscut că n-a fost James Bond fiindcă n-a vrut iubita lui

Liam Neeson a recunoscut că n-a fost James Bond fiindcă n-a vrut iubita lui

Liam Neeson a recunoscut că n-a fost James Bond fiindcă n-a vrut iubita lui

La 69 de ani, Liam Neeson vrea să o lase mai moale cu filmele de acțiune. Însă, în anii ’90 putea bifa o apariție de senzație în seria Bond. N-a luat rolul și chiar dacă l-ar fi luat nu l-ar fi lăsat marea lui dragoste să-l joace pe agentul 007.

În 1993, Liam Neeson impresiona în Lista lui Schindler, film care i-a deschis calea spre o carieră impresionantă. Tot atunci i s-a propus să joace în seria Bond, însă n-a ajuns la casting din cauza iubitei lui de atunci, Natasha Richardson.

Neeson o cunoscuse pe actrița de teatru și film în 1993 după o piesă de teatru jucată pe Broadway. A cerut-o de soție la începutul anului 1994, însă ea a pus condiții.

Știu că ei se uitau la diverși actori și, aparent, eu eram printre ei. Oricum, draga mea soție dispărută mi-a spus: Dragul meu, dacă ți se oferă rolul James Bond și tu îl vei juca, nu te vei mai căsători cu mine”, a dezvăluit actorul în emisiunea The Late Late Show with James Corden.

Liam Neeson nu a primit rolul agentului 007, iar ei s-au căsătorit în iulie 1994. Din nefericire, Natasha Richardson a murit în martie 2009, în urma unui accident grav pe care l-a suferit la schi. Neeson a donat toate organele funcționale ale soției lui.

De atunci, actorul nu a înlocuit-o pe soția lui cu altă femeie, alegând să trăiască singur. Împreună au doi băieți, Micheál și Daniel. Vezi AICI cum arată și cu ce se ocupă fiii lui Liam Neeson!

Liam Neeson nu va mai avea ocazia să-l joace pe James Bond din cauza vârstei înaintate. Mai mult, actorul de 69 de ani a dezvăluit într-un interviu pentru Entertainment Tonight că vrea să se retragă din filmele de acțiune în viitorul apropiat.

Următorul film din seria Bond este No Time to Die, cu Daniel Craig. Actorul a dezvăluit că este ultima sa apariție în rolul agentului britanic 007. Filmul ajunge în cinematografe în octombrie 2021.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Giani îl joacă pe James Bond

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni