
Aaron Boupendza s-a stins din viață în mod tragic, la doar 28 de ani, după ce s-a prăbușit de la etajul 11 al unui bloc din China. Anchetatorii au transmis de curând un comunicat prin care au elucidat misterul și au stabilit dacă a fost vorba de un accident, o crimă sau sinucidere. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu tânărul!
Gallery
Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului București, a sfârșit tragic la doar 28 de ani, după ce a căzut în gol de la etajul 11. La câteva zile după tragedie care i-a șocat atât pe apropiații săi, cât și pe fani, colegul de cameră al fotbalistului a venit cu o serie de mărturisiri complet neașteptate: Boupendza s-ar fi aruncat de la etajul 11, după ce ajunsese să aibă probleme mintale și să fie dependent de gaz ilariant, potrivit digisport.ro.
"Sunt în China din martie. Își petrecea timpul inhalând baloane cu gaz ilariant. De fiecare dată când o făcea, îi reproșam, îi spuneam că trebuie să joace fotbal și să nu le mai ia, pentru că își poate ruina cariera.
A devenit dependent de substanță și i-am spus că nu mai pot sta cu el dacă nu îmi ascultă sfatul, mai ales că-i sunt ca un frate mai mare. Mi-a spus că n-am ajuns în China ca să-i țin morală și că are destui bani, că dacă are o problemă o va rezolva singur.
În mijlocul nopții, am văzut că nu e în dormitor și nici în sufragerie, s-a închis în bucătărie pentru că știa că, dacă îl văd cu tuburile de gaz, i le iau. Am reușit să sparg ușa și l-am găsit. I-am spus 'Aaron, uite în ce hal ai ajuns'. Făcuse pe el. L-am luat să se spele și a mers să se culce".
"Am văzut că devenise incoerent. 'Abdoul, dă-mi apă. Abdoul, fă-mi un ou. Abdoul, unde îți e parfumul?'. După toate astea, mi-am spus că nu mai e el. La un moment dat, s-a dus în camera mea și a închis ușa. Am reușit s-o sparg.
A ieșit alergând, i-am zis să termine cu prostiile. S-a uitat la mine și mi-a spus să iau mâna de pe el. Am încercat să-l țin, dar s-a agitat și a deschis ușa de la balcon.
A vrut să sară de două ori și am reușit să-l trag. A treia oară, m-a lovit puternic cu cotul și apoi s-a aruncat", a dezvăluit Abdoul, colegul de cameră al lui Boupendza, potrivit sursei amintite mai sus.
Foto: Facebook, Instagram