Apar din ce în ce mai multe imagini cu vedetele noastre pe vremea în care erau doar simpli adolescenți. Printre cele mai recente, se numără și această fotografie cu celebra prezentatoare de știri. Tu ți-ai dat seama cine este?
Gallery
Amalia Enache este una dintre cele mai cunoscute și respectate figuri din jurnalismul românesc. De peste două decenii se regăsește constant pe ecranele televiziunii, în cadrul Știrilor Pro TV, iar în paralel apare frecvent în interviuri, podcasturi și evenimente publice.
De-a lungul anilor au apărut multe galerii foto „de colecție” care arată cum arăta Amalia în copilărie și adolescență, iar unele imagini sunt surprinzătoare pentru cei care o cunosc doar în ipostaza de prezentatoare.
Despre începuturile sale, Amalia Enache a povestit în mai multe interviuri și declarații publice că primul contact concret cu jurnalismul a venit încă din liceu, la revista școlii. Apoi și-a continuat studiile la Facultatea de Jurnalism din Timișoara, urmând, ulterior să devină una dintre cele mai emblematice figuri din jurnalismul românesc.
„M-am angajat la 19 ani, la finalul anului întâi de facultate. M-am angajat și pentru că am avut șansa să mă angajez într-o televiziune locală la Timișoara, dar și pentru că părinții mei nu își permiteau să plătească o chirie la Timișoara. Și a contat foarte mult faptul că eu de la 19 ani m-am întreținut aproape 100% singură. M-am angajat direct prezentator de știri la 19 ani, la o televiziune locală. Da, a fost primul meu job la știri de noapte”, a povestit ea într-un podcast.
Ulterior, la începutul anilor 2000, aceasta a ajuns să fie reporter la Știrile PRO TV, iar câțiva ani mai târziu a ocupat locul de la pupitrul știrilor.
foto: instagram