
Otniela Sandu ne-a oferit un interviu EXCLUSIV pentru perioada de Paște. Vedeta a dezvăluit ce tradiții păstrează chiar și astăzi, care este cea mai frumoasă amintire pe care o are din perioada sărbătorilor pascale, dar și ce rețetă cucerește an de an întreaga familie.
Gallery
Care este cea mai frumoasă amintire de Paște din copilărie?
Cea mai frumoasă amintire din copilărie este atunci când găteam toate trei cu mama. Fiecare alegea un preparat pe care îl făcea pentru masa de Paști, iar apoi îmi amintesc toate acele flori albe de cireș pe care le vedeam de la biserică până ajungeam acasă și ne așezam la masă.
Îmi amintesc ce rochițe frumoase aveam toate trei și cum ne contraziceam la masă care a pregătit cel mai bun preparat sau cine a ajutat cel mai mult. Îmi amintesc discuțiile acelea în care se râdea foarte mult
Ce tradiții respecți și în ziua de azi?
Și azi am rămas cu obiceiul de a pregăti fiecare câte ceva pentru masa de Paști, iar acum ne întâlnim toți la unul dintre noi acasă.
Doar că azi nu mai suntem în aceeași formulă… dar suntem mai mulți. Cu nepoți, soți… și aceeași bucurie de atunci.
Care este rețeta favorită fără de care masa de Paște nu e desăvârșită?
Cred că bucuria Paștelui este despre oameni, despre cu cine ești, indiferent că ai doar o bucată de pâine și atât.
Dar, pentru mine, în această sărbătoare sunt două lucruri care îmi vin mereu în minte: florile albe de cireș și pasca. Pe aceasta mama m-a învățat să o fac și de atunci, aproape în fiecare an o pregătesc eu.
Uneori mi se face dor de momentul ăsta și o fac chiar și în timpul anului. Are o magie aparte pasca… iese atât de bună și arată atât de bine. O fac cu model, cu împletituri și sincer, se face si rapid.
Ingrediente:
Preparare:
Pune stafidele la înmuiat în rom.