• PRO TV
  • 10 motive pentru care Westworld este considerat un science fiction extrem de captivant

10 motive pentru care Westworld este considerat un science fiction extrem de captivant

10 motive pentru care Westworld este considerat un science fiction extrem de captivant

Bazat pe o producție din 1973 cu același nume, un fim descris ca fiind unul vizionar, Westworld este un serial “cu greutate”, pe care e imposibil să îl urmărești fără să rămâi fascinat, dar și fără să îți pui ulterior întrebări importante.  


Sunt o mulțime motivele care fac din Westworld o producție captivantă, iar noi am listat 10 dintre ele, care te vor convinge că filmul e un serial desăvârșit al genului. 
 
1.E ca un labirint și a creat un nou gen “puzzle-TV”

Logica obișnuită e răsturnată în Westword. E un serial despre conștiință umană, morală , inteligență artificială, dar și despre evoluția și psihologia păcatului.  Lumea creată e fascinantă: niște strategi străluciți ai fanteziei au transpus în realitate un parc de distracții locuit de gazde (androizi) gata să satisfacă cele mai ascunse fantasme ale oamenilor. 



2. Creatorii sunt Jonathan Nolan și Lisa Joy Nolan

Scenariul e semnat de Lisa Joy Nolan și de soțul ei, Jonathan Nolan – cel care-a scris Memento și, împreună cu fratele său, regizorul Cristopher Nolan, a creat scenariile pentru Prestige, The Dark Knight, The Dark Knight Rises și Interstellar. Iar numele acestea promit mult! Și livrează mult!

3. Westworld a creat o întreagă comunitate în jurul său

Pe internet s-a adunat în jurul Westworld o întreagă comunitate virtuală care emite teorii și dezbate ideile și logica serialului. Americanii de la Washington Post se întrebă  chiar dacă nu cumva e mai distractiv să discuți despre Westworld, decât să te uiți la serial. Evident că e distractiv să le faci pe amândouă!

4. Scenariul e plin de imprevizibil

Deși se fac multe speculații în legătură cu evoluția poveștii, puține se adeveresc. Iar asta te ține conectat la firul narativ mai mult decât te-ai aștepta!



5. Inteligența Artificială vs Inteligența umană, ca temă importantă

De când omenirea a intrat în era tehnologică, aceste subiecte au fost mereu de interes. Iar o afirmație de-a lui Jonathan Nolan nu face decât să atragă atenția și mai tare. Acesta descrie filmul ca fiind “următorul capitol din Istoria umană, în care nu mai ocupăm noi rolul protagoniștilor, ci ne vor lua locul creațiile noastre” 

6. S-a filmat în locatii impresionante, care pot fi vizitate și în realitate 

Locurile principale de filmare sunt în Utah, SUA, unde munții  și formațiunile stâncoase din Castle și Fisher Valley creează peisaje aproape stranii, dar magice și greu de găsit în orice altă parte a lumii. 



7. Distribuția e de excepție: nu se face rabat de la talent

Actorii sunt nume grele din industrie. E suficient să îi menționăm pe Anthony Hopkins, câștigător al premiului Oscar pentru “Tăcerea mieilor” și pe Ed Harris, nominalizat la Oscar, cunoscuți că acceptă foarte greu roluri în seriale. 

8. E plin de intrigă și mister

O replică din film ilustrează magistral întorsăturile de situație pe care le oferă filmul:
“Bine ai venit în Westworld! Nu vei primi nicio direcție și nicin manual!”

9. Creează controverse

De la modul în care e examinată conștiința umană, în raport cu inteligența artificială până la faptul că într-un sezon violența împotriva femeilor atrage atenția, iar în altul personajele feminine schimbă lumea - toate acestea creează controverse care te țin și mai ancorat la acțiune. 

10. E produs cu investiții uriașe, pentru un rezultat epic

Pentru ca serialul să se bucure de decoruri impresionante, de o distribuție de excepție și de o poveste specială, investițiile sunt uriașe. S-au vehiculat diverse sume numai pentru primul sezon: de la 54 de milioane de dolari până la 100 de milioane de dolari.

Bine ai venit în Westworld! 

FOTO: CAPTURĂ WESTWORLD

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni