• PRO TV
  • Riley Keough, nepoata lui Elvis Presley, are o meserie rară: moașă pentru moarte

Riley Keough, nepoata lui Elvis Presley, are o meserie rară: moașă pentru moarte

Riley Keough, nepoata lui Elvis Presley, are o meserie rară: moașă pentru moarte

Riley Keough (31 de ani) este actriță și model, însă recent s-a specializat într-o meserie extrem de rară. Nepoata regretatului Elvis Presley a dezvăluit că a absolvit un curs special pentru a activa ca moașă pentru moarte.

Riley Keough, fiica artistei Lisa Marie Presley cu actorul Danny Keough, a fost inspirată de fratele ei să aleagă o meserie atât de rară. Benjamin Keough a murit în 2020 la vârsta de 27 de ani, iar legiștii au catalogat decesul său ca „sinucidere prin împușcare”.

Conform mărturiilor din cadrul familiei, tânărul era deprimat și într-o continuă luptă pentru a trăi în umbra bunicului său, Elvis Presley. Sora lui a fost distrusă de durere și crede că îl putea salva dacă știa ce era în sufletul lui.

De aceea a decis să urmeze niște cursuri de specializare într-o meserie care îi învață pe oameni să ofere suport și consolare celor care sunt pe moarte sau în pragul morții.

Azi am terminat pregătirea de moașă pentru moarte, așa că pot spune că sunt aproape certificată ca moașă pentru moarte. Și am simțit nevoia de a mulțumi acestei comunități care îi învață și îi instruiesc pe oameni în ceea ce privește moartea conștientă și munca cu moartea”, a scris actrița pe Instagram.

Riley Keough spune că deși pare un subiect morbid, tratarea problemei morții în această manieră este importantă pentru pregătirea oamenilor ajunși în situații-limită.

Cred că este important să fim educați cu privire la moarte și moarte conștientă, așa cum ne educăm despre naștere și naștere conștientă”, a mai spus nepoata lui Elvis Presley.

Cine e Riley Keough

Riley Keough este fiica artistei Lisa Marie Presley și a actorului Danny Keough. Este actriță, model și producător de film. Ea a jucat în pelicule precum The Runaways, Mad Max: Fury Road și The Lodge.

În februarie 2015, ea s-a căsătorit cu cascadorul Ben Smith-Petersen, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei Mad Max: Fury Road.

Părinții ei au divorțat în 1994, iar Lisa Marie Presley s-a recăsătorit cu Michael Jackson la doar 20 de zile de la separarea de primul soț.

În ianuarie 1996, mama ei a cerut separarea de Michael Jackson. Lisa Marie Presley și-a refăcut viața alături de Nicolas Cage, cu care s-a căsătorit în august 2002. Actorul a cerut divorțul în noiembrie 2002.

Lisa Marie Presley s-a mai căsătorit o dată, în ianuarie 2006, cu chitaristul Michael Lockwood, cu care are gemeni. În 2016, artista a cerut divorțul.

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni