Autoritățile americane au dezvăluit cauza morții actriței care a interpretat-o pe Lois Lane în seria „Superman"

Autoritățile americane au dezvăluit cauza morții actriței care a interpretat-o pe Lois Lane în seria Superman
Citeste mai mult despre: margot kidder, Superman,
Autor: Redactia
Data publicarii: 09 August 2018
Data actualizare: 09 August 2018
Moartea lui Margot Kidder, actrița care a jucat rolul lui Lois Lane în ,,Superman”, a fost o sinucidere, au anunțat azi autoritățile americane. 

,,Kidder a decedat în urma unui cocktail nefericit de alcool și droguri. Vorbim despre o supradoză de droguri, mai precis.”, au precizat legiștii din Livingston, Montana, acolo unde locuia actrița. 

Actriţa, care a devenit cunoscută mai ales după ce a jucat alături de Christoper Reeve, a murit în 13 mai, la 69 de ani. 

Maggie McGuane, fiica actriței, a declarat pentru BBC că a suspectat că mama ei s-a sinucis și că ,,e o ușurare” să aibă și confirmarea oficială.

Născută în Canada, Margot Kidder a reuşit să obţină cetăţenia americană în anul 2005 şi a fost cunoscută în ultimii ei ani mai mult prin prisma rolului său de activist pentru drepturile femeilor și mai puțin pentru performanțele cinematografice.

Primul lungmetraj din franciza "Superman" a fost lansat pe marile ecrane în 1978 şi a primit un premiu Oscar pentru efecte speciale.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!